spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăSport„U” Cluj și Petrolul s-au întărit în ultima zi de mercato cu...

„U” Cluj și Petrolul s-au întărit în ultima zi de mercato cu fotbaliști de la Univ. Craiova

Univ. Craiova s-a despărțit de Dan Nistor, care a semnat cu „U” Cluj cu foarte puțin timp înaintea încheierii perioadei de transferuri în România.

Mijlocașul va rămâne la U Cluj până în vară și, dacă echipa va reuși să se salveze de la retrogradare, va continua și în sezonul următor în tricoul „Șepcilor Roșii”.

Dan Nistor juca la Univ.  Craiova din ianuarie 2020, când s-a transferat de la Dinamo. Mijlocașul ar putea să debuteze pentru noua lui echipă, „U” Cluj, în meciul de vineri din deplasarea cu Chindia Târgoviște.

În acest sezon, Dan Nistor a fost titular de 15 ori în campionat pentru Univ.  Craiova, reușind să marcheze numai de două ori pentru alb-albaștri.

Univ. Craiova a hotărât în această iarnă să se despartă de cât mai mulți dintre jucătorii care nu au reușit să convingă în prima parte a sezonului. Astfel, Paul Papp a semnat cu Petrolul Ploiești, Ivan Martic și Dan Nistor cu „U” Cluj, în timp ce Giedrius Arlauskis, la care s-a renunțat înaintea duelului din această rundă cu CFR Cluj, ar putea ajunge la UTA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...