spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTFC Botoșani se implică într-un nou caz umanitar! (Video + foto)

FC Botoșani se implică într-un nou caz umanitar! (Video + foto)

FC Botoșani se implică într-un nou caz umanitar începând de la meciul de sâmbătă, 6 mai, ora 12:30, pe care îl va susține pe „Municipal” cu „U” Cluj, duelul contând pentru runda a VII-a a play-out-ului SuperLigii.

La fel cum a făcut-o și până în prezent, implicându-se în cazuri umanitare și reuşind să facă adevărate minuni pentru semeni, familia FC Botoșani se implică în cazul lui Iulian Mandraburcă, un apropiat al echipei, care a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare, „cancer colorectal cu metastaze pe ficat și plămâni”.

„Iulian este abonat al echipei și era nelipsit de la meciurile FC Botoșani, pe care a încurajat-o din tribună din Liga a 3-a până când a fost diagnosticat cu această boală. Iulian are nevoie de ajutorul nostru, a tuturor, pentru a ieși învingător din lupta pe care o duce cu această boală cumplită. Din fericire, Iulian are speranțe de vindecare în Turcia și sperăm ca în viitorul apropiat să-l avem din nou alături de noi pe stadion la meciurile echipei noastre”, a declarat Cristian Prisacariu, ofițer presă FC Botoșani.

Mobilizară exemplară a FC Botoșani!

De la meciul cu „U” Cluj, la jocurile pe care FC Botoșani le va susține pe teren propriu vor fi amenajate urne speciale în care suporterii vor putea face donații pentru Iulian Mandraburcă. De asemenea, jucătorii FC Botoșani vor intra la rândul lor pe teren în duelul cu „Șepcile Roșii” purtând un banner cu mesajul „Alături de Iulian!”. Nu în ultimul rând, FC Botoșani va scoate la licitație pe pagina oficială de FB a clubului, un tricou de colecție care îi aparține celui mai bun marcator român din SuperLigă, Sebastian Mailat, cu semnăturile tuturor jucătorilor, suma rezultată urmând a fi donată familiei lui Iulian Mandraburcă.

Speranțe de vindecare 

Cazul lui Iulian Mandraburcă a fost prezentat săptămâna trecută de Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic. Prezent la conferința de presă organizată de FC Botoșani, acesta a precizat că după 6 luni de tratament la Iași, fără rezultatele care s-ar fi așteptat, familia a reușit să-l transfere pe Iulian în Turcia pentru a beneficia de un tratament inovator, recomandat în urma analizelor genetice. Costul acestui tratament este însă de 6000 de euro pe săptămână pe o perioadă nedeterminată, o sumă uriașă pentru familia sa.

„Iulian este un tată devotat pentru copiii săi Alexandra și Alin. El a muncit din greu pentru a-și susține familia și a fi un exemplu de urmat pentru cei doi copii. Acum, în ciuda tuturor eforturilor sale, Iulian se luptă cu o boală necruțătoare care îi pune viața în pericol. Ne dorim să ajutăm familia să obțină sprijin financiar pentru ca Iulian și familia sa să își permită costurile tratamentului, deși până acum aceasta a făcut și face tot ce le-a stat în putință.

Orice sumă de bani, indiferent cât de mică, ar fi de mare ajutor. Cu ajutorul dvs., putem să ne unim forțele și să-i dăm lui Iulian o șansă în plus la viață! Vă rugăm să donați cât puteți, iar dacă nu puteți dona, vă rugăm să distribuiți acest apel umanitar către prietenii și familia dvs. pentru a ne ajuta să strângem fondurile necesare. Totodată, pe lângă conturile familiei, pentru cei ce vor sa doneze pentru Iulian prin firmă, vă putem face toate demersurile legale cu contract de sponsorizare”, este apelul făcut de Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic.

Cei care vor să contribuie la însănătoșirea lui Iulian o pot face donând la următoarele conturi:

Titular cont: Mandraburca Alexandra Georgiana

Cont RON: RO91 RNCB 0857 1613 9127 0001

Cont EUR: RO25 RNCB 0545 1613 9127 0008

Cod BIC: RNCBROBU         

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...