spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăSport„Principalul” FCSB, Charalambous, după 2-2 cu „U” Cluj: „Bine că jucăm la...

„Principalul” FCSB, Charalambous, după 2-2 cu „U” Cluj: „Bine că jucăm la Botoșani”

Elias Charalambous, „principalul” FCSB, a răsuflat ușurat după remiza de pe „Național Arena” cu „U” Cluj, scor 2-2, rezultat înregistrat în epilogul rundei a 11-a din SuperLigă, având în vedere că pentru echipa sa urmează o deplasare la Botoșani.

„Nu a fost rezultatul pe care l-am vrut. V-am spus că va fi greu. În prima repriză, nu am fost cum trebuia. Marea problemă a fost că nu am controlat jocul. Le-am lăsat spații mari. În repriza secundă, am încercat să reparăm greșelile, dar nu am avut control. Am avut șanse, dar când nu marchezi e posibil să încasezi. Ne-a costat cele trei puncte. Trebuie să devenim mai buni. Mă gândesc la următorul meci, care va fi în cinci zile. Bine că jucăm la Botoșani. Trebuie să muncim și să continuăm. Nu e vorba doar despre doi jucători. Trebuie să fim mai concentrați. Nu am făcut un meci bun. Nu am fost suficient de buni. Trebuia să avem mai multă posesie. Va trebui să ne descurcăm mult mai bine. Știm că nu am jucat cum ne doream. Când jocul începe, nu te gândești la adversari. Nu a fost o zi bună. Suntem oameni și facem greșeli. A fost vina tuturor. În fotbal, când nu ești într-o formă bună, nu poți câștiga”, a declarat Elias Charalambous, „principalul” bucureștenilor.

FCSB a fost ținută în șah de „U” Cluj, scor 2-2 (2-1), înaintea confruntării pe care o va susține sâmbătă cu FC Botoșani pe „Municipal”.

Pe „Național Arena”, în disputa cu ardelenii, care a închis runda a 11-a, liderul din SuperLigă a deschis scorul prin fundaşul camerunez Joyskim Dawa (min. 8), fostul jucător al FC Botoșani punctând după ce portarul Andrei Gorcea nu a reuşit să respingă o minge înaltă în careul mic. Mijlocașul Dan Nistor (min. 26) a restabilit egalitatea după o acţiune personal, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj.

Vicecampioana avea totuși să intre în avantaj la cabine graţie golului marcat de Adrian Şut (min. 39), care a reluat în plasă mingea respinsă de Gorcea la lovitura liberă executată de Florinel Coman.

În al doilea mitan, FCSB a ratat mai multe şanse de a tranşa meciul în favoarea sa. Ratările bucureștenilor s-au răzbunat în final de meci, „U” marcând golul prin care a obţinut un punct prin Bogdan Mitrea (min. 88), cu capul, după un corner executat de Dan Nistor, partida terminându-se 2-2”.

După rezultatele consemnate în această rundă, „roș-albaștrii” au rămas pe primul loc în SuperLigă cu 26 de puncte, la patru lungimi de CFR Cluj, ardelenii având și un meci mai puțin disputat, restanța cu Sepsi OSK de pe teren propriu, pe care o vor susține joi, 5 octombrie.

FC Botoșani a încheiat și runda a 11-a pe ultimul loc în SuperLigă. În urma rezultatelor consemnate în această etapă, gruparea pregătită de Dan Alexa a rămas ultima în clasament cu 6 puncte acumulate, fiind singura care nu a cunoscut gustul victoriei în SuperLigă.

Pentru FC Botoșani urmează duelul cu FCSB de pe „Municipal”, jocul fiind programat în carul rundei 12, sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 21:30.

În 14 jocuri oficiale susținute pe „Municipal”, FCSB nu a pierdut niciodată, având 12 victorii, două partide terminându-se nedecis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...