vineri, mai 2, 2025
AcasăPrima PaginăFals procuror trimis 12 ani la puşcărie

Fals procuror trimis 12 ani la puşcărie

Un deţinut care se dădea drept procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi păcălea lumea prin intermediul telefonului mobil a fost condamnat ieri de Judecătoria Botoşani la doi ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune.

În vârstă de 38 de ani, Florin Sebastian P., din Caracal (Olt), va avea însă de executat 12 ani, o lună şi 15 zile de puşcărie, întrucât el avea mai multe condamnări la activ, care au fost contopite. Procurorii îl acuzaseră de trei infracţiuni de înşelăciune, printre victime fiind ruda unui fost poliţist, o tânără absolventă a Facultăţii de marketing de la Universitatea „Spiru Haret”, dar şi patroana unui magazin din comuna Vorona.

Închis în Penitenciarul Tulcea, Florin Sebastian P. suna victimele, se recomanda ca fiind procuror DIICOT şi, sub diferite pretexte, le determina să genereze şi să-i comunice coduri de reîncărcare pentru cartele telefonice. Interesant este că, pe lângă victimele din Botoşani, deţinutul a făcut victime şi printre zeci de primari şi viceprimari din mai multe localităţi ale ţării. Îi suna, şi, dându-se tot procuror DIICOT, le spunea ba că face o anchetă, ba că efectuează verificări şi îi determina pe edili să-i comunice datele cardurilor bancare pe care le deţineau. Apoi, el transmitea datele astfel obţinute altor doi complici, care făceau cumpărături online.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...