spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicPropunere şocantă a ministrului de Finanţe

Propunere şocantă a ministrului de Finanţe

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, ieri, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la cinci ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene, în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc „în veci”.

El a precizat că trebuie să existe un permis de muncă în acelaşi timp, în toate statele membre UE, astfel ca angajaţii să fie obligaţi să migreze. „Deci limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi, ca şi timp, în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă ajunge în Germania şi primeşte drept de muncă, nu o să se mai întoarcă în veci în Croaţia, România, de unde a plecat. Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum cinci ani şi la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a explicat Teodorovici.

Teodorovici a mai spus că această măsură este necesară, în contextul în care există diferenţe mari între ţările din Vestul şi Estul continentului şi nu există o coeziune socială reală la nivel european. „Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa. Poate e mai restrictivă sau de altă factură această măsură, dar asta este. Trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să existe cu adevărat, la nivel european, o coeziune socială. Nu întăreşti partea de Vest şi laşi restul Europei în afară, din fel de fel de condiţii”, a spus ministrul Finanţelor.

Doar că soluția lui Teodorovici presupune limitarea dreptului de a lucra, care contravine principiilor pieței comune a Uniunii Europene.

 

ALDE nu sprijină propunerea

 

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că nu este de acord cu propunerea ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind limitarea dreptului de a munci în ţările UE. „O să încep cu o apreciere mai degrabă, mai în glumă – asta este o viziune liberală, cumva, asupra funcţionării economiei şi a pieţei muncii. Nicidecum nu suntem de acord cu o astfel de propunere, pentru că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este un drept câştigat de toţi românii, de care foarte mulţi au înţeles să beneficieze, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţinerea calităţii de membru al Uniunii Europene. Trebuie să ne gândim la alte soluţii, nu suntem singura ţară care s-a confruntat cu o penurie de forţă de muncă, mai sunt şi alte ţări, putem să învăţăm din exemplul altora. O astfel de măsură nu am auzit să fie luată sau să fi fost luată de o altă ţară europeană”, a declarat Tăriceanu.

 

Opoziţia cere demiterea lui Teodorovici

 

PNL a anunţat, ieri, că solicită premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după ce acesta a propus introducerea unui permis de muncă pe cinci ani pentru toţi angajaţii din statele membre UE care muncesc în străinătate. „Somăm Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, să-l demită pe ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici şi să se delimiteze public de propunerea acestuia de introducere a unui permis de muncă cu timp limitat în Uniunea Europeană. Propunerea ministrului Finanţelor Publice atacă dreptul românilor la muncă în străinătate şi-i forţează să se întoarcă în ţară după expirarea permisului de muncă într-o altă ţară europeană”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii PNL consideră că este o măsură care încalcă principiile fondatoare ale UE şi care întoarce România în perioada dinainte de aderare la comunitatea europeană.

PNL atrage atenţia că propunerea demonstrează o atitudine ostilă şi răzbunătoare a PSD împotriva diasporei româneşti.

La rândul său, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a scris, ieri, pe Facebook, referitor la propunerea de limitare a dreptului de a lucra în Uniunea Europeană că „nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor”. Acesta povesteşte umilinţele pe care le-a trăit, muncind în străinătate pe vreme când românii nu aveau acest drept, şi afirmă că dreptul de muncă pentru români a fost acordat de ţările UE doar după mulţi ani, după negocieri lungi şi după umilinţele a milioane de români.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...