joi, aprilie 18, 2024
AcasăEconomicDe frica mulțimii, președintele Iohannis și premierul Orban au promis autostradă la...

De frica mulțimii, președintele Iohannis și premierul Orban au promis autostradă la Iași (foto)

Manifestările cu ocazia Micii Uniri de la Iași au prilejuit moldovenilor să-și strige oful cel mare: lipsa infrastructurii și faptul că nimeni, nici fosta putere și nici actuala nu au făcut nimic pentru a scoate Moldova din izolare. Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au fost primiți cu huiduieli, ieșenii fiind nemulțumiți că au fost mințiți.

Klaus Iohannis a ajuns în Piața Unirii în jurul orei 13:00, iar discursul său a fost întâmpinat cu huiduieli: „Vrem autostradă” și „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”. „Văd ca părerile sunt împărțite”, a reacționat imediat șeful statului. El a spus că a ținut să facă prima ieșire de după alegeri la Iași și a mulțumit pentru primire. Dar, în comparație cu alte vizite făcute în oraș de-a lungul timpului, președintele nu a mai fost întâmpinat cu urale. Bannerele afișate de ieșeni aminteau de mult așteptata Autostrada „Unirii, Iași – Târgu Mureș”, în privința căreia se bate pasul pe loc: „Moldova nu vrea să fie periferia ignorantă a României”, „Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii… tot fără autostradă”, „Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii cum trăiesc în sărăcie”, „FACEŢI drumuri şi spitale, TĂIAŢI pensiile special”, „Aţi intrat în horă, marcaţi banu’ pentru Moldova”, „Aţi venit la circ, vă dăm noi pâinea” sau „Centralismul sărăceşte Moldova”.

Președintele a declarat că nu s-a supărat pentru huiduielile. „Așa cum am comentat de fiecare dată, sunt foarte bucuros că în România avem o democrație vie, care se manifestă și, în așa o zi frumoasă cum este astăzi, nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui și cred că, în ansamblu, lucrurile merg și aici, pentru Iași, din ce în ce mai bine”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat cum vede discrepanțele dintre Moldova și restul țării, președintele României a răspuns: „Este foarte, foarte trist că Moldova a rămas puțin în urmă și din acest motiv am venit împreună cu Prim-ministrul și cu mulți membri din Guvern să arătăm solidaritatea și preocuparea noastră și vom rezolva o mare parte din problemele Moldovei”.

Cel mai huiduit a fost premierul Ludovic Orban, care a fost nevoit să-și modifice din mers discursul și să promită ieșenilor din Piața Unirii realizarea autostrăzii. „Moldova a fost nedreptățită în ultimii 20-25 de ani. Dacă analizăm investițiile realizate în Moldova vom vedea că resursele alocate nu au fost niciodată suficiente. Obiectivul nostru principal e acela de a pune bazele unor investiții serioase în Moldova. Nu noi suntem cei care am inventat un PPP (n.r. – parteneriat public-privat) care să tragem de timp și i-am pus pe unii care nu se pricep să se ocupe. Marți în ședința de Guvern vom adopta OUG prin care punem capăt PPP şi vom muta la Ministerul Transporturilor obligaţia de a gestiona acest proiect. Vrem ca Autostrada Moldovei să fie finanțată de exercițiul financiar multianual 2021-2027 al UE… Dezvoltarea Moldovei e importantă pentru fiecare dintre dumneavoastră, dar și pentru frații noștri de peste Prut. Să nu uităm niciodată că avem o responsabilitate față de ei, pentru a asigura drumul Basarabiei spre Europa, care în mod obligatoriu trece prin România”, a sunat noul discurs al lui Orban.

Acesta a ținut să insinueze că cei care ar fi huiduit și protestat cerând realizarea Autostrăzii „Unirii” ar fi pesediști. „Să știți că ne așteptam. Au fost două grupuri, dintre care unul cu agitatori, inclusiv din galerii de fotbal. A fost o atmosferă mai colorată”, a declarat Ludovic Orban.

Lucru total fals, cei care au protestat fiind membri ai asociațiilor „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” și „Reset”, care de ani buni luptă pentru Autostrada „Unirii” și sunt printre cei mai înverșunați critici ai PSD. „Autostrada A8 este vitală pentru Moldova și dezvoltarea ei viitoare, de aceea presiunea continuă pe autorități este mai mult decât necesară. Să nu uite nici o clipă. Și să se miște cât pot de repede, asta e, fitilul mai are un pic și ajunge la capăt”, a scris pe pagina de Facebook, Dan Radu, unul dintre liderii Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei. În aceeași postare, Dan Radu a mai precizat: „Când îl văd pe Ciolacu de la PSD certându-i pe liberali că nu fac autostrada în Moldova și explicând cum are partidul lui de bandiți și incompetenți un plan de priorități pentru regiunea noastră, îl întreb: «De ce nu ai mai venit, nenicule, azi la Iași, cum îți era programul?» Că pe tine te aveam în capul listei”.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...