joi, mai 1, 2025
AcasăEconomicSub presiunea comunității internaționale, guvernul renunță la interzicerea exporturilor de grâu

Sub presiunea comunității internaționale, guvernul renunță la interzicerea exporturilor de grâu

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat o nouă ordonanţă militară, prin care s-a ridicat interdicţia impusă privire la exporturile de grâu şi de produse derivate. „Prin această ordonanţă articiole care interzic acest export îşi încetează aplicabilitatea. În urma discuţiilor purtate cu comercianţii de produse cerealiere s-a reuşit perspectiva şi s-a clarificat achiziţia necesară pentru completarea rezervei de stat. astfel încât securitatea alimentară să fie asigurată până la următoarea recoltă. Tot ce a fost interzis la export, din acest moment anunţ producătorii şi comercianţii că nu mai este interzis”, a declarat Vela.

Interdicția a fost impusă la sfârșitul săptămânii trecute și a adus o creștere a prețului grâului pe bursele internaționale, dar și un val de critici la adresa României. Comisia Europeană și-a exprimat dezaprobarea față de decizia României, adăugând că va analiza impactul pe care această interdicție îl va avea asupra schimburilor comerciale în interiorul pieței unice.

Potrivit Profit.ro, patru nume din topul celor mai mari zece exportatori de cereale din România reprezintă companii din Statele Unite, în clasament mai fiind incluși jucători de profil din Elveția (2), Germania, Liban, România, precum și China, care deține de altfel locul 1 din punct de vedere al volumului de business.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...