spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăEconomicVal de rate la bănci, amânate

Val de rate la bănci, amânate

Clienţii băncilor partenere care au obţinut suspendarea obligaţiilor de plată scadente în baza normelor băncilor, în acord cu creditorii, înainte de apariţia ordonanței care reglementa posibilitatea amânării ratelor până la nouă luni, pot solicita, printr-o nouă cerere, aceleaşi condiţii de suspendare a plăţilor.

Precizarea vine din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), care a transmis, ieri, unele clarificări destinate persoanelor fizice care au solicitat suspendarea rambursării ratelor la credite. Această prelungire se va realiza în acord cu creditorii şi numai dacă debitorul se încadrează în prevederile legale. „În cazul clienţilor care au depus solicitări în baza normelor şi ofertelor proprii ale băncilor înainte de aprobarea OUG 37/2020, amânarea ratelor va fi decisă de băncile comerciale în conformitate cu acele oferte”, precizează FNGCIMM.

Fondul nu poate oferi garanţii pentru amânarea ratelor bancare decât pentru acele scadenţe pentru care a fost depusă o cerere de amânare ulterioară datei de intrare în vigoare a actului normativ, atrage atenţia instituţia.

Condiţiile de acordare a scrisorilor de garanţie emise în favoarea creditorilor, referitoare la criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de către creditul ipotecar pentru care se solicită garantarea, sunt: creditul a fost acordat până la data de 30 martie 2020, inclusiv; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractul de credit, este ulterioară datei de 30 martie 2020, inclusiv; creditul nu a fost declarat cu scadenţă anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv; debitorul nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a anunţat marţi că băncile au primit circa 270.000 de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite, majoritatea pentru credite de consum, o parte fiind în baza Ordonanţei de Urgenţă, iar o parte în cadrul programelor derulate de bănci.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...