Bulgaria deschide turismul intern

0

Turismul intern în Bulgaria se va relua în 13 mai, când se va încheia starea de urgenţă, dar nu este clar când va începe ţara să primească vizitatori străini, a afirmat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, la postul naţional de televiziune. „Discutăm cu Polonia, Germania, Cehia, România, Grecia, Ucraina, Israel, Republica Moldova, Serbia, Turcia şi alte state care şi-au exprimat interesul în Bulgaria ca destinaţie de vacanţă”, a declarat Angelkova.

Pe durata stării de urgenţă, care a început în 13 martie, autorităţile de la Sofia au interzis excursiile organizate, atât în interiorul ţării, cât şi peste graniţă sau spre Bulgaria.

Reluarea turismului intern va începe cu o redeschidere graduală a caselor de oaspeţi şi a micilor hoteluri, care vor trebui să îndeplinească măsurile sanitare stabilite pentru a stopa răspândirea virusului”, a precizat Angelkova.

Concesionarii plajelor din Bulgaria se opun planurilor autorităţilor de a oferi gratuit umbrele şi şezlonguri, pentru a încuraja vizitele la plajă. „Pentru a salva sezonul, ar trebui să existe beneficii pentru turişti, dar ele nu trebuie realizate în detrimentul concesionarilor”, a explicat Angelkova. Oficialul a adăugat că până acum niciun tour-operator nu a dat faliment.

Anul acesta, Ministerul Turismului vrea să sprijine semnificativ turismul intern, pentru a depăşi problemele provocate de pandemie, a declarat oficialul bulgar.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă. Pe ansamblul anului trecut, un număr de aproximativ 9,3 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 0,4% faţă de 2018.

Bulgaria înregistra 1.955 de cazuri de coronavirus şi 90 de decese.

+3 -0
se încarcă...