joi, martie 28, 2024
AcasăEconomicCheltuieli umflate cu 500 de milioane de euro pentru salariile bugetarilor

Cheltuieli umflate cu 500 de milioane de euro pentru salariile bugetarilor

♦ Doar vorbele au rămas din promisiunile făcute de liberali pe când erau în opoziție privind reformarea sistemului bugetar.
♦ în primele șase luni ale anului, cheltuielile cu salariile angajaților la stat au crescut cu jumătate de miliard de euro.

În primele șase luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP), cheltuielile de personal, potrivit execuției bugetare la jumătatea anului, au crescut cu aproximativ 2,3 miliarde de lei, adică aproximativ 500 de milioane de euro.
Suma este uriașă dacă ținem cont de faptul că de la 15 martie, România este fie în stare de urgență, fie în stare de alertă, iar angajările în sectorul bugetar sunt blocate, cu excepția celor fără concurs din sistemul sanitar.

Pe de altă parte, din octombrie 2019 și până la finalul lunii februarie a acestui an, guvernarea liberală a creat 10.551 de noi posturi la stat, ajungându-se la finalul lunii la un sold al bugetarilor de 1.246.340. Doar în luna februarie, numărul angajaților la stat a crescut cu 5.268 și nici vorbă de concedierea „sinecuriștilor – fini, finuțe, verișoare/verișori și alte rubedenii” așa cum au promis. Mai mult, aceștia și în perioada de criză, își iau salariile liniștiți, nu au intrat în șomaj tehnic și nici nu și-au pierdut locul de muncă.

1,3 milioane de angajați la privat au fost în șomaj tehnic

În paralel, în sistemul privat peste 1,3 milioane de angajați au fost pe timp de diferite perioade în șomaj tehnic și au încasat doar 75% din salariu, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe țară. Și în prezent sunt suspendate aproximativ 100.000 de contracte din mediul privat, iar de astăzi guvernanții vor începe plăţile a 41,5% din salariul brut pentru angajaţii care au revenit în activitate după şomajul tehnic.

Situația din economia reală nu este tocmai așa de roz, precum o prezintă reprezentanții guvernului, carea firmă că diferența de contracte active dintre momentul actual și începutul anului este de numai câteva sute. De altfel, rata șomajului a crescut la 3,27%, cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Iar toți acești șomeri provin din mediul privat, la stat nefăcându-se disponibilizările anunțate cu surle și trâmbițe de liderii liberali.

Patru din zece companii și-au întrerupt activitatea

Acest lucru este pus în evidență și de un studiu realizat de iSenseSolutions. Potrivit acestuia, pandemia a afectat veniturile şi vânzările în cazul a peste 55% dintre companii, iar 39% au fost nevoite să îşi întrerupă temporar activitatea. 16% dintre companii și-au redus numărul de angajaţi, în timp ce 8% au apelat la o întrerupere parţială a activităţii. Studiul mai relevă că doar 5% dintre companii au raportat o creştere a veniturilor în această perioadă. De altfel, pentru 56% dintre companii situaţia economică generală din România este nefavorabilă pentru mediul de afaceri, pentru 31% este neutră, iar pentru 13% este favorabilă. 80% dintre actorii economici au raportat cel puţin o dificultate cauzată de pandemie. Astfel, 49% au menţionat scăderea cererii, 31% activitatea suspendată temporar, 23% plăţi întârziate, 21 – instruirea şi mentenanţa personalului, iar 17% instabilitatea leului.

Politicienii aflați al putere au tot anunțat că ajută mediul privat și că IMM Invest este un succes răsunător, în sensul că în prima jumătate a anului 7.000 de firme au primit credite de lucru, doar că raportul Curții de Conturi îi contrazic și susține că doar 1.000 de firme au primit credite din cele 80.000 care au solicitat.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...