spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicAutostrada „Unirii” rămâne un vis îndepărtat

Autostrada „Unirii” rămâne un vis îndepărtat

Autostrada „Unirii” va rămâne doar un vis pentru locuitorii Moldovei și în următorul ciclu electoral. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 1 septembrie licitația pentru completarea studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Tronsonul de circa 100 de km face parte din autostrada de circa 310 km care ar trebui să lege Ungheni – Iași de Târgu Mureș, o autostradă cerută de două decenii pentru a lega Moldova de restul țării. Durata contractului este de 38 de luni, adică trei ani și două luni și, practic, după refacerea studiului de fezabilitate și proiectarea tronsonului, acesta va putea fi scos la licitație pentru execuție, care și aceea durează luni sau chiar mai mult de un an.

Până acum nu a fost scoasă la licitație nici execuția tronsonului mai greu, Târgu Mureș – Târgu Neamț.

Caiet de sarcini plin de erori și contradicții

Problema mare este semnalată de Asociația „Pro Infrastructură” în caietul de sarcini, care potrivit organizației neguvernamentale „abundă de erori, contradicții, termene pompieristice, riscuri ignorate, și plăți abia la final”. „Trecând peste nenumăratele erori flagrante de gramatică și ortografie, observăm cum se perpetuează politica CNAIR prin care toate riscurile posibile și imposibile sunt împinse spre prestator, inclusiv riscul modificărilor legislative ulterioare depunerii ofertelor, riscul ca avizatorii să întârzie emiterea avizelor sau riscul ca aceștia să emită decizii contradictorii. Prestatorul va trebui inclusiv să anticipeze rețelele de utilități neidentificate până în prezent și să oferteze eventualele studii suplimentare solicitate de proprietarii acestor utilități. Deși inițial se solicită analizarea mai multor alternative de traseu și selectarea celei mai avantajoase variante tehnico-economice, până la urmă se bate în cuie traseul stabilit în studiul de fezabilitate din 2010, realizat pe o sumă infimă și care are numeroase lacune”, arată Asociația „Pro Infrastructură” .

În plus, la presiuni electorale ale unor politicieni, CNAIR a redus din pix durata contractului de la 38 la 25 de luni, fără însă a opera modificarea și în duratele defalcate din caietul de sarcini. „Știm foarte bine ce blocaje imense la etapa de execuție poate produce o pregătire făcută pe genunchi. Și, poate cel mai grav aspect, este cel referitor la plățile CNAIR spre prestator, ce vor fi aprobate abia după finalizarea studiilor geotehnice și de teren, studiului de fezabilitate final, proiectului tehnic sau acordului de mediu. Cu alte cuvinte, prestatorul va trebui să lucreze de zeci de milioane de lei din surse proprii până să vadă primii bani. Ne exprimăm dezamăgirea pentru continuarea în CNAIR a aceluiași stil de licitare rupt de realitate, ce pune bazele unei pregătiri deficitare a proiectelor”, conchid cei de la Pro Infrastructura.

Termene schimbate de la an la an

Termenele privind construcția Autostrăzii „Unirii” sunt amânate de la an la an, chiar legea adoptată la finalul anului 2018, prevede ca aceasta să fie gata până în noiembrie 2022.
Astfel, anul trecut, fostul premier Viorica Dăncilă a dublat termenul de finalizare al acesteia, anunțând ca un orizont de timp anul 2026. Acum, ministrul liberal al Transporturilor, Lucian Bode vorbește de anul 2027, iar asociațiile civice din Moldova avansează ca data optimistă anii 2028-2030.

Realizarea autostrăzii este prevăzută într-o lege votată la finalul anului 2018. Aceasta obligă Guvernul să construiască Autostrada „Unirii” până în noiembrie 2022, dar după doi ani suntem încă la stadiul de actualizare sau realizare a studiilor de fezabilitate și de obținere a avizelor. Mai mult, Autostrada „Unirii” nu are încă identificată nicio sursă de finanțare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...