Priorităţile partidului sunt altele

După votul pe repede înainte pentru legile justiţiei un deputat din USR constata, în discuţia cu ziariştii de pe holurile parlamentului, că anul acesta va fi tot despre lupta cu justiţia şi nu despre reforme, dezvoltare şi altele. Deputatul respectiv doar marca evidenţa, e ceva ce ştim toţi deja. Într-adevăr, guvernele Dragnea au aruncat cu bani în populaţie, bani pe care nu îi aveau. S-au împrumutat şi au tăiat investiţiile, care au ajuns la un minim istoric, foarte apropiat de zero. Asta a lovit puternic în sectorul privat, dar pesediştii au o viziune mai comunistă asupra economiei, aşa că nu i-a interesat foarte tare. Trebuie subliniat un aspect aici, foarte limpede, să înţeleagă şi politicienii din opoziţie că tocmai înjuratul măririi salariilor, fără a oferi o alternativă, i-a dus exact acolo unde sunt, adică în opoziţie. Salariile trebuiau mărite, evident. Nu poţi cere oamenilor să muncească în administraţie cu o mie de lei lunar. Însă mărirea salariilor poate eventual însemna dublarea lor, oamenii ar fi fost foarte fericiţi cu aşa ceva. Creşterea de trei sau patru ori a lefurilor nu înseamnă mărire, ci înseamnă faptul că vrei tu, ca partid, să te asiguri că funcţionarii din sistemul public te vor vota indiferent ce ai de gând să faci. Şi dacă la asta se adaugă votanţii PSD pe care îi ştim deja, adică cei cu venituri mici şi mare parte dintre pensionari, ţi-ai creat un bazin electoral suficient pentru a câştiga orice competiţie electorală care nu este uninominală. La cele uninominale, de la Iliescu încoace, PSD nu a mai câştigat nimic. Aşa se explică şi bătaia pentru a limita prerogativele preşedintelui (nu că Iohannis ar abuza prea tare de ele). Pesediştii ştiu că nu vor avea niciodată preşedinte, dar fac tot ce pot ca să aibă guvern. Însă această politică păguboasă are ca efect, cum spuneam, lipsa investiţiilor. În sănătate, infrastructură şi, mai ales, în educaţie. Dezvoltarea durabilă a României a fost aruncată la canal, toate investiţiile sunt la viitor, iar cele care se fac sunt aşa cum se face la stat, rezultate minime cu investiţii maxime. Pentru că statul român, prin reprezentanţii săi, este cel care risipeşte cel mai eficient banii noştri. Să luăm la rând instituţiile, pentru că aici se duc banii, pe salarii uriaşe şi muncă puţină, de cele mai multe ori. Guvernul – avem cel mai stufos şi numeros guvern din UE, cu miniştri plătiţi în medie cu peste 10.000 de lei lunar, plus secretari şi subsecretari de stat câtă frunză şi iarbă, ministere pline ochi de funcţionari şi foarte multe agenţii guvernamentale unde au fost plasaţi membri de partid devotaţi care nu pot îngăima două vorbe, i-aţi văzut în diverse filmuleţe pe internet. Un guvern judicios făcut ar aduce economii la buget sume absolut imense, de ordinul sutelor de milioane în fiecare lună. Parlamentul – sunt 465 de parlamentari, parcă. În medie, un cabinet parlamentar papă de la stat 20.000 de lei lunar. Nu mă leg de sumă, or fi necăjiţi, săracii. Dar avem un referendum pentru 300 de parlamentari. Ce ar fi să îl şi aplicăm? Păi ar fi o economie lunară de peste trei milioane de lei noi, adică anual ar fi vorba de 39,6 milioane. 396 de miliarde de lei vechi, pentru cei cărora încă le plac banii nedenominaţi. În fiecare an. Chiar şi la preţurile din România s-ar putea asfalta vreo 400 de km de drum (în fiecare an!) cu banii ăştia. Administraţia locală – În municipiul Botoşani consiliul local este format din 23 de consilieri, plus primarul şi doi viceprimari. Fiecare consilier primeşte lunar în jur de 1.700 lei pentru participatul la şedinţe. Ce ar fi, zic eu, să fie doar 12 consilieri, ar fi o problemă? Plus primar şi viceprimari am avea 15 de toţi. Care ar fi diferenţa, că oricum votează cum le spune şeful de partid. La consiliul judeţean avem 33 de consilieri, plus preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Fiecare consilier primeşte în jur de o mie de lei pentru trei şedinţe, deşi unele ţin şi zece minute. Şi aici se votează tot conform intereselor de partid, nu intereselor noastre, aşa că vreo 12-13 ar fi destui, chiar prea mulţi. Adunaţi la asta consilierii locali din celelalte localităţi ale judeţului (e drept, cu mai puţini consilieri, dar pot fi înjumătăţiţi peste tot fără probleme) şi faceţi calculele cu bani economisiţi. De banii ăia, nu-i aşa că am avea drumuri mult, mult mai bune în judeţ? Sau măcar nu am mai fi campioni naţionali la şcoli cu buda în curte, şi măcar asta ar fi o realizare. Aglomeraţia asta nu e doar la Botoşani, ci în toată ţara. Peste tot avem de-a face cu consilii locale şi judeţene prea mari, cu instituţii şi regii judeţene unde numărul directorilor şi personalului din birouri e mai mare decât cel al celor care muncesc efectiv. Plus că avem două instituţii, Prefectura şi Consiliul Judeţean care se calcă pe picioare, în modul centralizat în care se face politică în România. Aşa că am putea renunţa la comedia asta, să comasăm instituţiile şi să avem un prefect care este preşedintele unui consiliu judeţean, cu consilieri aleşi, cum au italienii, de exemplu. Ar rămâne o grămadă de funcţionari fără slujbe, e drept, dar având în vedere că sunt valoroşi, imediat şi-ar găsi de muncă în sectorul privat, probabil. Că doar nu degeaba sunt plătiţi cu 6-7 mii de lei lunar. Eu cred că la acest gen de guvernare se referea Liviu Dragnea când spunea ce ţară bogată avem. Adică ceva de genul: ia uitaţi la câţi prieteni, neamuri, membri de partid putem să dăm funcţii şi salarii babane şi foarte babane. Şi tot mai rămâne şi ceva de furat.