Ca la noi la nimeni

În ciuda faptului că mulţi politicieni şi geografi atinşi de patosul unei mândrii patriotice lipsite de acoperire se străduiesc să ne convingă de faptul că România este o ţară ce face parte din Europa Centrală, locul nostru nu e acolo, alături de Germania, Elveţia, Austria. Locul nostru e aici, exact unde ne aflăm. Şi ne încăpăţânăm să demonstrăm asta cu orice acţiune pe care o întreprindem. Reuşim să ne acoperim de ridicol chiar şi când unele acţiuni aprind flacăra palidă a speranţei. 2018 ar trebui să fie Anul Centenarului. Cel puţin aşa s-a stabilit la nivel declarativ. Dar chiar în acest an românii se arată mai dezbinaţi ca niciodată. Ţara e în haos, politicienii se agaţă de privilegii şi insistă că sunt persecutaţi de statul paralel. Oare nu e şi asta o defăimare de ţară? Economia e la pământ. Nu a fost ea niciodată foarte grozavă, dar tot a mai mişcat. Preţul vieţii de zi cu zi e tot mai mare şi e evident că ne îndreptăm către o depresiune economică de proporţii, dar guvernanţii nu doar că sunt orbi la toate semnalele, ci încearcă să ne convingă că, de fapt, o ducem mai bine. În Anul Centenarului românii nu mai ştiu cum să fugă din ţara asta. Doar sirienii ne depăşesc la capitolul emigraţie. Dezastru pe toată linia, aşa de evident că se vede şi de pe Lună, numai cine trebuie pare să aibă ochii legaţi. Nu reuşim să demonstrăm nimic, dar absolut nimic. Anul Centenarului riscă să rămână în istorie mai degrabă ca unul al ridicolului naţional. Acum câteva zile, pe o reţea de socializare, Florin Roman, deputat liberal de Alba, a lansat o ipoteză halucinantă. Conform acestuia, Ministerul Culturii a pierdut contractul pentru construirea Monumentului Unităţii Naţionale de la Alba Iulia. Astfel riscăm ca, la 1 decembrie, la Alba Iulia să fie pusă în valoare o hologramă şi nu un monument care să dăinuie măcar până la al doilea centenar. Suntem campioni la însăilat lucruri şi rezolvat situaţii pe ultima sută de metri. Dar până la festivităţile de Ziua Naţională nu a mai rămas foarte mult timp. Chiar dacă e Anul Centenarului, un monument de talia celui ce urmează (sau poate că nu) să fie ridicat la Alba Iulia nu se poate face peste noapte. E vorba de o oribilitate (evaluarea îmi aparţine) de vreo 22 de metri înălţime. Şi nici data inaugurării nu poate fi amânată – după exemplul Parcului de Agrement Cornişa de la noi. E clar că există probleme. Deputatul de Alba susţine că s-a pierdut contractul de jurizare a concursului şi că în acest sens există o adresă semnată de George Ivaşcu, ministrul Culturii. Prin urmare, nu există contract de construcţie. Asta în condiţiile în care termenul de execuţie al monumentului e de opt luni de zile. La limită. Iar dacă, în buna tradiţie mioritică, afacerea este încredinţată vreunei firme cu sediul într-o scară de bloc, acolo unde femeia de serviciu îşi doseşte mopurile, e destul de posibil să ne facem de râs. Încă odată. N-ar trebui să surprindă. Metehne româneşti. Incompetenţa nu e doar o scuză, e ingredientul principal în ceea ce se petrece în România de vreo trei decenii încoace. Organigramele ministerelor sunt stufoase şi ineficiente; singurul scop pare a fi acela de a asigura posturi călduţe pentru amante, rubedenii şi clienţi de partid. Competenţa nu dă afară pe nimeni. Şi într-o astfel de adunătură să pierzi un contract sau să sifonezi ceva milioane de euro e cât se poate de simplu. Se pare că ministrul Ivaşcu a dispus un control. Care nu va rezolva mare lucru, să fim realişti. Dacă cineva va fi găsit vinovat e foarte probabil să fie vorba despre o persoană lipsită de protecţie. De cei care au protecţie nu ai voie să te atingi şi Ivaşcu ştie foarte bine asta. Iar dacă încă nu a aflat o să priceapă foarte curând. Un control care, aşa cum spuneam, nu va rezolva adevărata problemă şi nici măcar nu va aduce lumină în cazul dispariţiei contractului. Timpul trece, ziua Marii Sărbători Naţionale se apropie şi nu se întâmplă nimic. Riscăm să avem parte de acea hologramă cu care ne ameninţă Florin Roman. O hologramă ce e posibil să coste – o altă obişnuinţă servită de guvernanţi – mai mult decât monumentul gândit de sculptorul Mihai Buculei. Doar trăim în România.