vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialNedreptate şi dreptate

Nedreptate şi dreptate

Virgil COSMA

jurnalist

 

Care ar putea să fie concluzia celor întâmplate în ţară în ultimele săptămâni? Că asistăm la marşul impetuos al reprezentanţilor unui mod de viaţă încetăţenit în România în câteva zeci de ani – cel al corupţiei, nepotismului şi cleptocraţiei, încurajate de o lipsă cronică de civism din partea majorităţii, combătut viguros, dar nereprezentativ, de o minoritate care se reclamă de la meritocraţie, corectitudine socială şi politică, precum şi de la practicile de bună guvernare. Raportul numeric este net favorabil celor dintâi şi, potrivit regulilor democraţiei, în ciuda nemulţumirilor zgomotoase ale minorităţii, grupul de infractori aflat la putere poate să-şi vadă de drum, continuând să împingă ţara înspre nicăieri.

Teoretic, suntem în NATO şi UE, dar acolo sunt şi turcii, grecii, ungurii, polonezii sau italienii. Ei şi? Alianţa militară e una, iar evoluţiile sociale cu ecourile lor politice, altceva. Fiecare dintre aceste ţări a luat-o razna, demonstrând fără echivoc că mult visata construcţie a Statelor Unite ale Europei este nu numai imposibilă, ci de-a dreptul utopică. Practic, mai ales după ce cancelarul Merkel şi preşedintele Macron au anunţat acum două zile proiecte financiare diferite pentru zona euro faţă de ceilalţi membri ai UE – adică oficializarea Uniunii cu două zone – noi am căzut în divizia B, în acea zonă gri în care se poate întâmpla orice, inclusiv o ieşire intempestivă dintr-o comunitate care nu te mai ajută. Nerespectarea disciplinei fiscale duce la sancţiuni, nerespectarea normelor de mediu duce la sancţiuni, delapidarea fondurilor de coeziune duce la sancţiuni, toate exprimate în bani. Adică în reducerea drastică a fondurilor repartizate. Atunci de ce ai respecta normele juridice ale Uniunii, dacă tot nu mai primeşti banii? „Păi, mai bine lipsă”, cam asta este logica puterii PSD-ALDE-UDMR.

Nerespectarea disciplinei fiscale înseamnă să cheltui mai mult decât produci, să plăteşti din împrumuturi, luate cu dobânzi dezavantajoase, salarii şi pensii umflate categoriilor sociale pe care vrei să le mituieşti; nerespectarea normelor de mediu înseamnă să vinzi interesat şi oneros resursele naturale ale ţării unor entităţi cărora numai de respectarea condiţiilor de exploatare nu le arde, atâta vreme cât ele trebuie să-şi recupereze mita virată autorităţilor; delapidarea fondurilor de coeziune este ultima redută de furat bani publici, întrucât – în lipsa investiţiilor interne – nu mai sunt atâtea contracte de atribuit câte pile şi intervenţii sunt pe lângă autorităţi. Este modelul găunos, latino-american, de regăsit şi în centrul Africii, tipic fostelor colonii, acela în care câteva mii de super-bogaţi conduc discreţionar zeci de milioane de amărâţi fără speranţă. Este modelul respins categoric în UE dar – şi aici este marea problemă – atât de caracteristic nouă, după sutele de ani de supunere faţă de imperiile învecinate.

Motivaţia votanţilor PSD-ALDE este că au ei înşişi la activ fapte reprobabile, de la pontat oameni care nu au lucrat în instituţie, de la folosiri de bunuri ale instituţiilor, de la participarea fictivă în tot felul de consilii de asministraţie, de la ocuparea unor funcţii nemeritate în baza unor diplome goale de conţinut până la corupţia aşa zis măruntă. Cine nu şi-a „aranjat” ceva vreodată la serviciu, cine nu şi-a „ajutat” copilul aflat în dificultate la şcoală, cine nu a vrut condiţii mai bune la spital contra unor bani sau servicii strecurate personalului, cine nu a uns câte un funcţionar mai leneş? Pe asta se bazează liderii de facto ai ţării. Legile lor au ca scop întreţinerea acestui mod de viaţă. Asigurându-l pentru supuşi, ei îl asigură, desigur la un nivel mult mai înalt, pentru ei înşişi. Să nu fie pedepsiţi şi să păstreze ce au câştigat. La fel şi standardele joase, gândite ca să ocupe toate poziţiile cheie, de paznici ai sistemului, pentru familiile lor.

În acest sens sunt şi sentinţele de aseară. Încurajatoare, dar fără să constituie o soluţie, unica soluţie. Sistemul juridic nu este încă îngenunchiat complet dar, fără sprijinul activ al societăţii civile, nici mult nu mai rezistă. În spatele grupului de infractori stă masa tăcută a celor descrişi mai sus. De partea cealaltă, dacă-i socotim şi pe cei de afară încă activi în viaţa civică a ţării, se poate crea o masă de netrecut de către grupul infractorilor. Ne este de folos că PSD-ALDE şi votanţii lor vor să distrugă România civilizată şi pro-europeană, pentru că ne arată unde suntem, în ce stadiu al luptei şi ce mai avem de făcut. Dragnea poate să scape sau să fie închis, este un proces de durată care se va finaliza în multe luni de acum înainte. Timp destul ca să încerce tot felul de alte acţiuni în folosul său şi al ciracilor săi, dar împotriva intereselor ţării.

Pentru a rămâne în grupul ţărilor democrate, cât de cât acceptate la masa la care se împart bunurile comune, românilor care iubesc dreptatea le rămâne să se regrupeze, să-şi stabilească fără echivoc priorităţile şi să acţioneze în direcţia realizărilor acestora. Nedreptatea este parte din lume doar până când înţelegi că e un mod de manifestare a dreptăţii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...