vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialNu contează cum sunt aleșii, ci cum îi alegem - Cătălin MORARU,...

Nu contează cum sunt aleșii, ci cum îi alegem – Cătălin MORARU, redactor șef

După alegerile prezidențiale, care se prefigurează cu câștigător cunoscut, urmează cele locale. De preferat ar fi ca la aceeași dată să avem și alegeri parlamentare, pentru că s-a schimbat fundamental configurația votului din 2016 încoace. Dar nu știu dacă se va întâmpla asta.
Deocamdată însă, prinși în febra campaniei lui Iohannis, liberalii se pare că neglijează promisiunea de a organiza alegeri locale în două tururi, nu în unul singur, cum sunt acum. Și e o măsură importantă, nu pentru liberali, ci pentru noi.
Primarii erau aleși în două tururi, apoi premierul Boc de la PDL a schimbat legea, iar în parlament a ajuns la formarea alianței USL, între liberali și pesediști, când se putea reveni la două tururi. Atunci și-au făcut ei calcule, și cum primarul în funcție are șansele cele mai mari la alegerile într-un singur tur, au lăsat legea cum era. Apoi, liberalii au mai calculat o dată și au văzut că ies cu primari mai puțini, drept pentru care au cerut guvernului Cioloș (între timp, guvernul Ponta căzuse) să schimbe legea. Cioloș a refuzat și a cerut ca parlamentarii să modifice legea, dar cum USL se destrămase, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Asta ca să știți cum au stat lucrurile, când mai auziți liberali gen Alina Gorghiu că îl ceartă pe Cioloș. La modificarea legii, doamna Gorghiu, atunci președinte PNL, nici nu a participat la votare.
Diferența între cele două sisteme de vot este semnificativă. Dacă e să ne luăm după votul de la europarlamentare, la alegeri într-un singur tur, PSD ar avea președinți de consilii județene în 25 de județe. La alegeri în două tururi, ar mai rămâne doar cu cinci județe. De aceea partidele mari, în special PSD, dar și PNL, sunt mai înclinate spre alegeri într-un singur tur. Motivul este că vor să își conserve posturile de primar deja câștigate, evident, cum spuneam, primarul sau președintele de consiliu județean în funcție are cele mai mari șanse de a fi realeşi într-un singur tur, ei dețin deja controlul asupra resurselor locale și pornesc cu un avantaj în campanie.
Alte motive fluturate pentru apărarea alegerilor locale sunt mai puțini bani pentru organizare și sunt mai simplu de înțeles pentru alegător. Ambele motive sunt false. Românii își aleg președintele în două tururi de când lumea. La fel au ales și primarii, pentru mult timp, și a înțeles mai toată lumea cum se procedează. Cât despre preț, nu e chiar așa. Pentru că nu e ca la prezidențiale, nu în toate localitățile există un tur doi, aproape jumătate din primari câștigă din primul tur. La alegerile locale din 2012, de exemplu, s-a estimat un cost mediu de 13 lei/locuitor pentru organizarea turului doi. Nu e un preț prea mare și cu siguranță ne putem permite să îl plătim pentru a avea reprezentativitate la alegeri.
Pentru că nu prea este corect ca un primar să câștige cu 15-20% din voturile exprimate, cum s-a întâmplat într-o mulțime de locuri din țară, inclusiv în capitală. Ridică probleme de legitimitate, cel mai bun exemplu fiind tot Gabriela Firea, primarul capitalei, care la alegeri într-un singur tur are șanse să mai prindă un mandat, deși este extrem de nepopulară pentru mai mult de jumătate din locuitorii Bucureștiului.
Sociologii și analiștii politici au mai identificat motive pentru soluția alegerilor în două tururi. La cele într-un singur tur nu sunt favorizate dezbaterile privind problemele localității sau ale județului, candidatul care este pe primul loc în sondaje nu dorește să se expună (regulă care a fost valabilă și la primul tur de prezidențiale, de altfel, nu?)
Apoi, votul într-un singur tur încurajează doar votul strategic, al membrilor de partid. Dacă favoritul meu este pe locul patru, sunt tentat să nu mai merg la vot, că oricum nu are șanse. Iar impresia asta poate fi indusă de primarii în funcție prin sondaje false sau alte metode de acest gen.
Practica ne mai spune că turul doi de alegeri locale stimulează candidații să identifice teme comune și să facă alianțe, ceea ce va duce la o mai bună colaborare în consiliile locale sau județene. Situația din Botoșani este emblematică pentru acest sistem, unde avem un primar de la un partid și un consiliu local de la alt partid care blochează orice inițiative ale edilului, pentru a-l scoate din cursa pentru primărie în viitor. În cazul a două tururi am avea negocieri preelectorale, transparente, care ar fi mai benefice pentru comunitate decât cele ascunse formate după alegeri.
O participare mai mare la alegerile locale și o responsabilizare a aleșilor locali sunt beneficii pe care le aduc alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi. Iar asta e important. Numai că liberalii au talentul de a realiza asta chiar înainte de alegeri sau imediat după. De aia e bine să le readucem aminte că la scorul obținut de PSD la alegerile din 2016 au pus și ei umărul, la greu. Și sunt pe cale să procedeze la fel.
Parcă Einstein spunea că nebun este o persoană care face același lucru și se așteaptă la rezultate diferite, nu?

Deja ai votat!

2 COMENTARII

  1. O greseală, Boc a introdus alegerea primarilor intr-un singur tur,la comanda lui Basescu ,pe motiv ca se cheltuie prea mult cu alegerile,de fapt a fost o smecherie pt a obtine la acel moment cat mai multe fotolii de primar pt pdl,care o cam luase la vale.Dupa acel moment fiecare partid a considerat ca este mai bine sa-si securizeze posturile de primar pe care le are deja,fara negocieri pt turul 2 ,care de fapt inseamna sa renunte la o bucata de ciolan.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...