Pălitură de osândă la Guvern – Virgil COSMA, jurnalist

0

Curtea Constituțională a României și Avocatul Poporului, dominate de politruci ai fostei puteri politice PSD și ALDE, au răspuns imediat și violent la atacurile din partea președinției și a premierului, după perdaful primit de la CEDO în cazul Kovesi. Acțiunile lor din ultimele două zile anulează, practic, aproape toate măsurile de apărare ale populației, imaginate și aplicate de guvern. Care măsuri, la rândul lor, au fost gândite bine, dar redactate cu picioarele. Apropo, a auzit cineva de ministrul Predoiu în ultimele două luni? Că eu nu am auzit. Iar când am văzut hachițele găsite de CCR și de Avocatul Poporului în actele normative declarate ca fiind neconstituționale, mai că-mi vine să le dau dreptate.

Pe de o parte, erau necesare atât regulile de izolare și de circulație, cât și amenzile pecuniare aplicate persoanelor care le încălcau, mai cu seamă că sistemul de sănătate din România nu este nici pe departe unul performant, iar românii nu sunt dintre cele mai disciplinate popoare, care să respecte o regulă în lipsa unei sancțiuni. Din acest punct de vedere, măsurile luate prin ordonanțele militare și-au făcut efectul: oamenii au stat în casă și din cauza amenzilor enorme, degrevând astfel spitalele de un număr mare de infectați, cărora acestea nu le-ar fi făcut față.

Pe de altă parte, CCR a luat o decizie corectă față de sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea Ordonanțelor în materie contravențională, luate pe timpul stării de urgență – respectiv OUG 34 și 36 din 2020 raportate la articolul 28 din OUG 1/99 – fiindcă niciuna nu a respectat normele de tehnică legislativă, principiul proporționalității și al clarității, dar nici dispozițiile din legea generală a contravențiilor care prevedea că fiecare faptă care este sancționată cu amendă trebuie descrisă individual, la fel și sancțiunea aplicată, cu limite minime și maxime.

Sancționarea la modul general a lăsat la latitudinea agentului constatator să judece care este fapta, gravitatea ei și cuantumul amenzii, ajungându-se în unele situații la întâmplări aberante, cum au fost amenzile pentru bătrânii care au întârziat peste ora 13.00 sau care au ieșit în afara orelor prevăzute în ordonanțe fiindcă le-a fugit porcul din curte.

Avocatul Poporului, Renate Weber de la ALDE, a lăsat să se înțeleagă și că are de gând să atace la CCR și eventuala declarare a stării de alertă, pe care președintele Iohannis a anunțat-o ca posibilă măsură, după 15 mai, când înceta starea de urgență. Nu vreau să-i fiu nici aplaudac și nici critic fără noimă dnei Weber, dar din analiza art. 53 și 93 Constituție raportat la OUG 1/1999 – care se referă la starea de alertă, de urgență, de necesitate sau de război, rezultă că starea de alertă este una premergătoare stării de urgență și nu ulterioară acesteia.

Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, la nerespectarea legilor, a regulilor”, a declarat ieri Orban. El susține că se va reveni la vechile amenzi. Însă nu explică modul în care se poate reveni la vechile amenzi, deoarece art. 28 din OUG 1/1999, care le reglementa, a fost declarat neconstituțional. Premierul a mai spus că se pot aplica amenzile în vechiul cuantum, deși a fost declarat neconstituțional articolul din ordonanță care a modificat o ordonanță anterioară care la rândul ei a fost declarată în parte neconstituțională. Aproape de râs, nu-i așa?

Dar asta cu amenzile devine deja o chestiune mai puțin importantă. Nu a fost numai spaima de amenzi. Oamenii au stat în casele lor și de frica spitalelor, citind și văzând grozăviile din unele unități sanitare din țară. Cuantumul uriaș al amenzilor o fi fost el un argument, dar când te temi că internarea într-un spital din țară poate însemna sfârșitul sufli și în iaurt. Or fi cei din prima linie niște eroi, jos pălăria în fața acelora dintre cadrele sanitare, dar când citești sau afli de la cunoscuți că au murit cu zile oameni care aveau alte afecțiuni, fără vreo legătură cu virusul, fiind neîngrijiți și abandonați în așteptarea rezultatelor la teste, orice urmă de încredere dispare.

Și fiindcă veni vorba de încredere, nu pot să cred că ditamai instituțiile, respectiv guvernul și președinția, au juriști atât de slabi încât să fi conceput un set de acte normative care să poată fi dărâmate la prima lor contestare. Mai degrabă am toate motivele să cred că au fost înadins concepute cu neconcordanțe care să poate duce la anularea lor, ulterioară stării de urgență. Nu uităm că vin alegeri, cel mai probabil spre sfârșitul toamnei din acest an. Ce guvern ar fi riscat să-și ridice jumătate din alegători în cap? Este drept că mă așteptam să fie anulate elegant, printr-un act de amnistie și nu în cadrul unui război politic, ridicol în contextul actual.

Totul e bine când se termină cu bine, doar că din toată tevatura asta, atât CCR cât și Guvernul ies șifonate rău, ambele pierzând încă o linie din nivelul și așa scăzut de credibilitate. Însă, dacă stau să mă gândesc bine, când vreodată – de la Eminescu încoace – poporul a avut încredere în vreunul dintre guvernele sale?

+16 -0
se încarcă...