O sărbătoare cu iz de istorie trăită – Lucia OLARU NENATI, scriitor

0

Ei, și iată că Teatrul Eminescu s-a întors în sală, adică sub acoperișul închiriat, că până se va întoarce în sala sa grandioasă nu știm câtă apă va mai curge la Cornișa și cât vom mai îmbătrâni noi, cei visători! Dar acum hai să trăim prezentul, căci viitorul e ascuns în mister! Așadar să „focusăm” (limba covidească!) evenimentul autumnal tradițional numit „Zilele Teatrului”, care a cuprins în acest an o premieră, de fapt, un remake bine venit: spectacolul cu piesa „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, în regia semnată de Lorena Petronela Chiribuță, această neobosită și multilaterală artistă care, pe lângă acest reușit debut regizoral, joacă aici și unul dintre cele două roluri principale, alături de la fel de agerul și înzestratul interpret Bogdan Muncaciu. Această piesă a fost jucată cu mare succes, în prezența celebrului ei autor, înainte de marea răsturnare din decembrie 89, în trendul acela al spectacolelor realizate de acea echipă entuziastă a „energiilor luminate” ce a propulsat teatrul nostru pe o poziție superioară în topul breslei teatrale. Vorbind despre singurătatea în doi și despre aspirațiile înalte ale sufletului omenesc mereu nedomolite, spectacolul reușește să rămână totuși o savuroasă comedie foarte binevenită în depresia aceasta virotică.

A urmat lansarea cărții scrisă de neobositul Constantin Adam cel care, după o viață dăruită teatrului – și care mi-a fost și „mână dreaptă” la desfășurarea legendarului prim turneu basarabean de „dinaintea vremii noastre” în care i-am adus în țară pe Grigore Vieru, familia Aldea Teodorovici și alți artiști! – a preluat și misiunea consemnării vieții teatrale botoșănene, după săvârșirea din viață a redutabilului istoric Ștefan Cervatiuc. Cartea poartă chiar numele de pe firma teatrului și e un compendiu concentrat al acestei fabuloase istorii, pe care prezentatorul ei, iscusitul și mereu inspiratul orator George Median, a rezumat-o în datele ei esențiale; cu toții, aceștia, ca și eroicul director actual Traian Apetrei – cel care a găsit mereu rezolvările ingenioase trebuitore adaptării la această epocă antipatică – au relevat caracterul de istorie în derulare a acestei epopei teatrale în care ne aflăm cu toții în tot acest timp și noi, cei ce am parcurs-o din interior, ca și publicul, devotat partener sine qua non  (pentru cine n-a făcut latina în școală, traduc aici: „fără de care nu se poate”!).

Parcă spre a sublinia caracterul de-a dreptul istoric al evenimentului, dar și al vremii pe care o străbatem, cei trei cavaleri, după ce au mi-au subliniat, (din cavalerism, desigur!) contribuțiile repurtate de-a lungul acestei istorii, m-au invitat și pe mine la cuvânt, de astă dată în calitatea de personaj real al acesteia, adică de fost director (singura femeie!) al acestei frământate și dificile diacronii. Oare pot îndrăzni să citez aici autograful elegant caligrafic, al autorului, autograf care m-a bucurat, după noianul de griji și de necazuri trăite în tot acel timp?  Totuși iată-l: „Dnei Lucia Olaru Nenati, director al acestui teatru pe care l-a coordonat cu mare pricepere și spirit poetic. Cu stimă și respect, C.Adam”. Bucuria mea a fost și mai mare când am citit ce spot luminos proiectează el și în carte asupra acestei perioade a directoratului meu, petrecut în vreme de maximă autofinanțare și infinite griji, dar și vitriolante și eficiente invidii!

Trebuie să relev că în toată această istorie a teatrului nostru, ca și a tuturor instituțiilor de cultură, o importanță enormă a avut-o persoana celui (celor) ce au condus administrația locului și zonei, subliniez apăsat: indiferent de culoarea politică a oricărei epoci. A contat doar: instruirea, gradul de cultură, competența, vrednicia, caracterul, bunăvoința, corectitudinea, dăruirea, orgoliul cultural, interesul pentru bunul mers al oricărui domeniu, sau, în sens invers: nepriceperea, incultura, bădărănia, răutatea, cinismul, lenea și comoditatea, lăcomia, corupția, plăcerea dictatorială sau totala indiferență și nepăsare, neimplicarea, arivismul, lipsa conștiinței și responsabilității față de blazonul cultural al locului.

Ca atare, pentru că tocmai a trecut avalanșa alegerilor, amintesc aici cu tărie că datul divin al acestei regiuni este NOBLEȚEA CULTURALĂ,  entitate care stă categoric înaintea industriei, agriculturii, comerțului ș.a.m.d. și deci cei ce merg la vot au a decide dacă acest imperativ absolut impus de SUS va fi sau nu îndeplinit prin oamenii (că ar trebui să votăm OAMENII, nu grupările lor!) ce vor conduce zona în următorii ani!

+7 -0
se încarcă...