Acum, că s-a încheiat campania pentru locale, ar trebui să discutăm de promisiunile celor aleși. Nu prea vom avea timp, începe campania pentru parlamentare și vom fi îngropați într-un nou set de promisiuni, la fel de convingătoare.
În țările cu tradiție democratică se consideră că din promisiunile de campanie sunt puse în practică aproximativ 50%. La români nu am îndrăznit să calculez, dar probabil, ca urmare a magnitudinii promisiunilor, procentul e extrem de mic.
Faptul că nu se prea face nimic concret vine de la politica tip „vă dăm”. Are foarte mare succes în zonele sărace, unde statul este principalul angajator, iar angajații din privat lucrează pe salariul minim.
Fără îndoială, alegătorii știu că nu promisiunile sunt importante și încep să se orienteze. PSD a câștigat multe voturi la aceste alegeri după anunțul cu mărirea pensiilor cu 40%. Oamenii au înțeles că planurile megalomanice de dezvoltare a orașului sau județului sunt doar de pus pe pliante și nimic altceva, așa că funcționează după principiul „ce-i în mână, nu-i minciună”. O chestie foarte păguboasă, de altfel, care chiar nu permite niciun fel de dezvoltare a zonei.
Este o situație complet diferită de zonele mai bogate ale țării, iar discrepanțele din cele două Românii, cea săracă și cea bogată, sunt deja falii și vor fi greu de rezolvat. În timp ce noul primar al Brașovului vorbea la televizor de interconectivitate, o direcție nouă pentru oraș și alte chestii asemenea, noul președinte al CJ Vrancea zâmbea amar și spunea că la el prioritățile sunt altele, asfalt pe drumuri, apă și canalizare, construit toalete la școlile cu buda în curte. Două lumi, cu două seturi de probleme complet diferite.
Așa că experiența ne învață, promisiunile din campanie nu sunt neapărat de luat în serios, în afara celor cu tentă asistențială, astea probabil vor fi puse în practică. Paradoxal însă, realizările unui ales pleacă de la măsuri aparent minore, care le ușurează viața locuitorilor unei localități. Parcările supraetajate anunțate de Cosmin Andrei în campanie sunt probabil necesare. Dar, când mergi la mall să îți faci buletin, ți se spune de la ghișeu că cei 7 lei pentru noua carte de identitate trebuiesc plătiți la taxe și impozite locale. Așa că fugi repede printre instituții pentru 7 lei. Ce ar fi să fie un calculator cu o casă de marcat chiar acolo, la buletine? Că suntem în 2020. Iar eu trebuie să plătesc într-un loc, să îmi fac copii la acte în alt loc și să iau buletinul din alt loc. Ce-ar fi să facă primarul un miracol și să se întâmple toate în aceeași încăpere? Eu zic că e mai simplu decât o parcare supraetajată. Plus că funcționarii publici și-ar putea face singuri copie la acte, că respectivul copiator din birou tot eu l-am plătit, din impozitele mele, nu îl au de la mama lor.
Pe străzi e la fel. La mine în cartier s-au vopsit parcările, s-a asfaltat prin unele părți, borduri etc. Sub ochiul atent al viceprimarului Murariu, cred. Pe strada de ieșire din cartier a rămas o groapă. Care s-a tot adâncit vreo două luni. Apoi au apărut niște popice din alea, ca să nu dai cu mașina în gropi. Și gata. Ce-ar fi atunci când se termină o lucrare chiar să fie încheiată? Ar fi o promisiune bună în campanie, dar nu am auzit-o la nimeni.
Sunt doar două exemple minore, dar sunt zeci, dacă nu sute. De fapt, e vorba de pași mici sper normalitate, cu asta trebuie să începem. Toți, nu doar aleșii noștri. Până să ajungem la obiectivele alea scrise cu litere mari în programul de campanie, sunt chestii de bun simț care pot fi făcute imediat și la nivel de localități și la nivel de județ. În primul mandat de primar al Oradei, Ilie Bolojan nu a rupt fâșul, a asfaltat străzile și a pus semafoare, plus alte chestii de acest gen. Așa au înțeles oamenii că vrea să facă ceva, că nu se poate termina în patru ani și că răbdarea se întâmplă să fie răsplătită, uneori.
M-am obișnuit să fiu circumspect după fiecare ciclu de alegeri. Ce începe să difere față anii trecuți e factorul de mobilitate, oamenii circulă, văd că se poate și vor și ei. Electoratul relativ imobil și neștiutor cu care sunt învățați politicienii de când lumea, începe să dispară. Nu mai e nevoie să mergi până la Viena ca să vezi un oraș normal, e de ajuns să mergi la Sibiu, la Cluj sau Oradea. Sau în Ciugud, comuna din județul Alba schimbată complet cu fonduri europene de primarul ăla pe care pesediștii l-au dat afară, că îi făcea de râs, probabil.
Deocamdată mai avem, însă, de trecut peste un val de alegeri unde tot expresia „vă dăm” va face legea. După aia, poate o să se ocupe cineva și de fleacurile astea care ne mănâncă viața.
