vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialHimenoplastia roșie și impotența galbenă  - Dumitru MONACU, scriitor

Himenoplastia roșie și impotența galbenă  – Dumitru MONACU, scriitor

„Ce mai freamăt, ce mai zbucium!” – ar exclama bădița Mihai dacă Demiurgul i-ar așterne pentru câteva clipe în fața sufletului panorama cotidiană a dulcei Românii. Pentru că, în aceste zile de început de iarnă, cocoșații politici încearcă să-și valorifice pe piața mereu neagră a guvernării, bruma de procente agonisită cel mai adesea prin minciuni, manipulări și diversiuni. Alegerile proaspăt încheiate ar trebui, într-o țară normală, să aducă după ele oarece modificări pe unele tarlale sărace în procente la …hectar. Și la nivel național și la nivel local.

La nivel național, recolta cea mai mare de procente o regăsim în două coșuri. Gradul de umplere al primului coș mă duce cu gândul la o târfă răsștiută care, după o himenoplastie cvasitotală, apare pe ringul de dans vrăjind cu ocheadele ei, o mare parte dintre flăcăii scăpați parcă pentru prima dată la coraslă. Un succes nesperat care a mirat-o și pe ea. Știa că flăcăii gândesc cu alte părți ale corpului dar nici chiar așa! Să uite de pe o zi pe alta!

Păstrând același decor specific politicii românești, coșul al doilea a adunat o recoltă mult scăzută față de așteptări, întrucât impotența politică a flăcăului ce voia să dea pe spate codanele a fost vizibilă timp de multe luni, de la mare depărtare.

Ce ar fi normal să se mai întâmple? Ludovic și ai săi, dacă vor să nu dispară din peisaj în 2024, aidoma PNȚCD-ului și PDL-ului, ar trebui să anunțe intrarea în opoziție. N-au mărit pensii, n-au mărit salarii, au luat măsuri nepopulare în vreme de pandemie. Motive serioase care, nu numai că nu ar mai lăsa loc de speculații, dar ar afecta pozitiv și erecția politică, atât de deficitară, a grupării galbene. În aceste condiții, social-democrații s-ar vedea, nitam-nisan cu mortul întins pe masa lor. Refuzul guvernării ar fi catastrofal, iar acceptarea ei, o corvoadă imensă. Pentru că va trebui să guverneze în niște momente critice din toate punctele de vedere și, în plus, majorarea cu 40 la sută a pensiilor și dublarea alocațiilor fiind adevărate pietre de moară legate, de data asta fără nicio … siguranță, de grumazul îngroșat de procente.

Pe plan local, coșul cu procente al social-democraților stă să dea pe de lături. Dansatorii politici din echipa lui Livucu, după ce și-au aruncat este bord dizidenții care crâcneau la deciziile șocante ale „flaușatului”, au bătut cu nuielușa la fundul gol aproape toată echipa liberală din județ. Cu vorbe dulci, cu ocheade și promisiuni existențiale, formația roșie știa precis că va câștiga alegerile, deoarece întotdeauna procentele lor au fost invers proporționale cu memoria electoratului. Cum echipa câștigătoare nu se schimbă, la PSD nu va fi nicio modificare. Mereu aceiași, vasăzică!

În tabăra neputincioșilor (sau … impotenți politic!) deja ar fi trebuit să curgă demisii. Demisii, dizolvări, excluderi, dezinfectări, deratizări! Că mult prea multe rozătoare bântuie inutil găurile pe acolo.

Înlocuitori ar putea fi destui, pentru că în PNL Botoșani există destui oameni corecți, școliți, onești, respectați, buni organizatori. Ce-i drept, poate la combinații, aranjamente de culise și compromisuri s-ar putea să stea mai rău, ceea ce în ochii impotenților politic ar reprezenta un handicap. Că așa știu ei că se gospodărește un partid. Cu șmecherii de doi bani, cu jocuri murdare pe sub masă, cu găști și tabere.

Din păcate pentru ei, după cum ne arată recolta de procente, electoratul locului nu-i ajută decât pe superspecialiștii în domeniu. Drept urmare, lideri locali ai PNL, lăsați-i pe alții să conducă trenul galben!

Faceți casting, organizați concurs, trageți la sorți, orice dar fără alegerile alea cu final așteptat dezavuate nu numai de publicul larg dar și de marea majoritate a înșiși membrilor de partid…

Referitor la celelalte … coșulețe cu voturi, AUR, adunând toate nemulțumirile unora mai … „aprigi”, le-a dat una peste nas celor două mari partide care se credeau veșnic la comandă, precum tăriceanul cel din cuaternar. USR ar fi putut aduna mai mult dacă nu lua unele apucături specifice celor doua mari partide, iar UDMR și-a frecat mâinile de bucurie că virusul, apatia sau prostia au ținut românii în case în ziua scrutinului.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...