Politica, adevărata școală a … „veți” – Dumitru MONACU, scriitor

Recentele greșeli gramaticale ale primarului ieșean Chirica („v-a ajunge”, „v-a dura”) expuse cu mult sârg și patos pe rețeaua de socializare FaceBook mi-au adus aminte de vremurile în care și noi, botoșănenii, aveam cu ce ne … lăuda la acest capitol. Foști diriguitori locali provocau involuntar zâmbete amare atunci când alimentau setea de bășcălie a auditoriului cu ciuturi pline de agramatisme scoase din puțul gândirii lor. Spre deosebire de politrucii botoșăneni care absolviseră facultăți ale căror nume probabil nici ei nu le știu, primarul Mihai Chirica a terminat un liceu de renume (Colegiul Național) și o facultate în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, ambele din Iași. Numai că, se vede treaba, ori nu s-a prins cartea de el, ori el de carte. De altfel, traiectoria oricărui individ este influențată decisiv de trei factori: materialul genetic, educația și anturajul. Despre materialul genetic, tot ce s-a studiat, descoperit și scris până acum poate fi comprimat într-o zicală din popor bine ticluită: „Din stejar, stejar răsare, dintr-un prost, un prost mai mare!” Tradusă, pe înțelesul tuturor,  această zicală scoate în evidență un adevăr de necontestat: poți să-l dai pe prost și să-i plătești cursuri și la Cambridge și la Sorbona că tot n-o să scoți om învățat din el. Din acest motiv, treptele educaționale – școală profesională, liceu, facultate, masterat, doctorat – dacă sunt corect adaptate la capacitățile individului pot constitui solul fertil de dezvoltare, atâta timp cât există discernământ și … scroafa nu se urcă în copac! Adică șmecherul mediocru nu se bagă să facă trei facultăți, două mastere și un doctorat în patru ani, așa cum se întâmplă frecvent în ziua de azi. Sau „istovitoarele” studii absolvite cu iuțeala luminii  la Colegiul național de apărare, mare „academie”, frecventată de mulți politruci botoșăneni. Dacă ar fi să discutăm statistic, în în România ultimelor decenii, deștepții și somitățile s-au înmulțit mai ceva ca asistații sociali. De la aproape unu la sută (cam atât reprezenta studențimea înainte de 1989!) s-a ajuns astăzi la ciudata situație că avem angrenați în învățământul superior o mare parte din tinerimea absolventă de liceu plus puriii din politică (puriu s.m. (reg.) 1. (adj.) cărunt, bătrân. 2. (înv.)  tată – cf. DEX) adică toți aceia care își completează la foc automat studiile conform cerințelor posturilor pe care deja le ocupă! Să fie oare nația română în plin proces de … deșteptare? Ei, aș! Nici pe departe. Inflația de diplome face ca la momentul actual să nu mai poți deosebi un tânăr studios (da, avem și din ăștia dar sunt nevoiți ori să plece afară ori să muncească sub bagheta analfabeților funcționali) de o lichea licențiată contra cost . Priviți în jur și veți vedea o puzderie de economiști, juriști, analiști sau consilieri care, scuturați de tupeu, doctrină și prostie rămân mai goi decât  Adam și Eva la un loc. Toți aceștia, blindați profesional în scripte se regăsesc numai și numai în aparatul bugetar, în mediul privat minune mare fiind să dai de vreunul, ajuns pe un post conform țâdulei cumpărate. Odată instalați în pufușenia scaunelor bine plătite, ei pun umărul vârtos la eliminarea angajaților onești și pricepuți pentru că nu i-ar ajuta nicicum un sistem de valori corect. Sistem de valori care, de altfel, s-a dus pe copcă în ultimii treizeci de ani, respectul față de vârstă, studii, talent sau muncă dispărând astăzi aproape cu desăvârșire. De altfel, pe lângă alte semne și acesta este unul concludent că ceea ce se spunea despre anul 2000 privitor la apocalipsă, este perfect adevărat. Da, în 2000 a fost sfârșitul lumii. Al lumii normale! Revenind la … oile noastre școlite la facultăți fantomă, nu ar fi nicio nenorocire dacă și-ar desfășura activitatea conform competențelor profesionale. Din nefericire, „titrații” aceștia s-au cocoțat, grație politicii, în vârful ierarhiei administrative, unii dintre ei fiind chiar convinși că sunt adevărate somități în noile profesii. Că cele vechi – tractorist, șofer, chelneriță, menajeră, agricultor, croitor, gestionar sau altele – nu „dau bine”. Nu dau bine deși exact acele meserii merită tot respectul și nicidecum cele „atestate”  de diplomele cumpărate! Absolut nicio referire la meseria de bază nu veți găsi în CV-urile politicienilor, dorința lor fiind aceea de a îngropa definitiv ceea ce toată lumea știe. Cum probabil sunt îngropați și foștii colegi de facultate că dacă-l întrebi pe câte unul despre colegii de grupă, o să ai surprinderea că nu își mai amintește niciun nume. Iar unii nu își mai amintesc nici măcar ce numele facultății absolvite. Bine măcar că au … „școala veți”. Cu accent pe „i”!

Deja ai votat!