spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialRepartiția perversă - Dumitru MONACU, scriitor

Repartiția perversă – Dumitru MONACU, scriitor

Știrea anunțată cu surle și trâmbițe că Primăria Botoșani nu a primit niciun leu la împărțirea banilor provenind din fondul de rezervă al Guvernului nu reprezintă altceva decât o perversă modalitate de aburire a cetățenilor botoșăneni, pusă în scenă și regizată de către cei doi lideri locali Costel Șoptică și Doina Federovici, contopiți întru totul în USL-ul ce funcționează pe sub masă. Pentru a-mi justifica aceste afirmații e musai să vorbim „pe cifre”, vorba politicienilor! Așadar, județului Botoșani i-a fost alocată, pe niște criterii numai de guvernanți știute, suma de 19,629 milioane lei. Credeți cumva că repartizarea acestei sume pe unitățile administrative ale județului a avut la bază altceva decât criteriul politic? Categoric nu, din moment ce primarii de altă culoare decât roșu și galben nu au primit vreun leuț. E vorba de comunele Brăești (primar Pro România), Dimăcheni (primar USR), Românești (primar ALDE), Sulița (primar PMP) și Concești (primar independent). În afară de orașe, o singură comună cu primar PSD – Havârna – a fost pedepsită și eliminată din listă. Probabil, Rodica Baltă, primărița din comuna amintită, a fluierat în front și nu mai este în vederile conducerii PSD pentru un nou mandat. Ca o contrapondere la această mazilire, este de remarcat includerea comunei Dângeni, păstorită de un primar Pro România, pe lista cu bănuții guvernului. Cu siguranță edilul Claudiu Ilaș va purta în campania electorală din 2024 geacă roșie sau galbenă… Revenind la modul ciudat în care s-au împărțit banii, trebuie din capul locului să specificăm că la nivel de județ au decis cei doi lideri ce, cum, și mai ales, cât. Astfel, partidul lui Șoptică fiind la guvernare și având pâinea și cuțitul în mână, a tăiat tortul în trei părți egale, din care două au revenit echipei galbene și o parte echipei roșii. Mai concret, din cele 19,629 milioane, peneliștii au dirijat către UAT-urile cu primari galbeni peste 12 milioane de lei, celelalte aproape 7 milioane fiind alocate primarilor roșii, direct sau indirect. Direct, adică aproape 2,3 milioane de lei și indirect, prin Consiliul Județean, suma de 4,6 milioane lei. Dacă vă imaginați cumva că suma alocată județului va ajunge după vreun criteriu, altul decât politic, la primăriile din județ, vă înșelați amarnic! Primăriile municipiilor Botoșani și Dorohoi vor fi cu siguranță în pole position la repartizarea sumei specificată mai sus. Deci manevra asta cu omiterea municipiului reședință de județ de pe lista cu bani este o stratagemă pesedisto-liberală sau mai exact get-beget uselistă, având ca scop, așa cum spuneam, aburirea electoratului care, după mintea creață a regizorilor politici, ar trebui să înțeleagă ce luptă crâncenă e între PSD și PNL la nivel local. Vax albina! E pace, floricele și acordeoane! Pe de altă parte, dintotdeauna problema împărțirii banilor guvernamentali a stârnit aprigi dispute, fiecare partid aflat la guvernare tăind feliile de tort după criterii pur politice. Cei din Opoziție au mieunat un timp, fiecare pre limba sa, după care, ajunși la guvernare, au procedat taman la fel precum predecesorii lor. Și tot așa, legislatură după legislatură, timp de aproape treizeci de ani… Așadar, sumele de bani alocate fiecărei comune sunt socotite numai și numai în funcție de influența și numărul de voturi adunate de către primari. Ce, credeați cumva că Dimăcheniul a ajuns pe post de Ciugudul Botoșanilor și nu mai are nevoie de fonduri guvernamentale? Sau că Nazare de la Concești a dat de vreun filon de aur pe dealurile comunei? Nicidecum! Nu interesează pe nimeni ce necesități sunt într-o localitate dacă aceasta este păstorită de un primar de altă culoare decât roșu și galben. Pentru sănătatea și așa tare șubredă a României, trebuie neapărat elaborată o lege de repartizare a fondurilor guvernamentale. O lege care să cuprindă o formulă clară de calcul, stabilită de matematicieni și nu de analfabeții funcționali care populează bufetul Parlamentului. O lege care să țină cont de investițiile aflate în derulare, de numărul de locuitori, de rata șomajului, de veniturile localității, de infrastructura existentă, de nivelul de educație și sănătate a populației, de specificul economic al zonei, de proiectele investiționale de impact asupra vieții economico-sociale a regiunii precum și de alte criterii concrete, cu excepția celor politice. Toate acestea, dacă ar fi prevăzute de lege, ar elimina odată pentru totdeauna veșnicele discuții și contre care apar la momentul în care guvernul își deșartă fundul de sac cu bani către căpităniile județelor. Normal ar fi ca fiecare primar să știe din start ce procent din suma alocată județului va ajunge în parohia sa. Pentru că a priva o comunitate de investițiile de care are nevoie ca de aer având ca scuză doar faptul că primarul nu e pesedist sau penelist mi se pare nu o mare nesimțire, ci o crimă cu premeditare, comisă cu mult sânge rece de către vremelnicii lideri politici. Ce vină are Gheorghe din Dimăcheni, Vasile din Sulița sau Ion din Concești că primarii lor nu sunt roșii sau galbeni? Este acesta un motiv ca ei să nu poată avea o viață cât de cât mai bună? Asta ar fi întrebarea care să le răsune în urechi celor doi lideri locali și nu sfatul acela cinic: „Data viitoare să votați cu cine trebuie!” Până una alta, constatăm cu amărăciune că data trecută, un județ întreg a votat cu cine nu trebuie…

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...