Niciodată în istoria postdecembristă a României nu a fost mai clară distanța dintre nevoile clasei politice și nevoile țării, ale populației.
Dacă starea de fapt nu ar fi așa sumbră, cu oameni care mor pe holurile spitalelor, am putea discuta în altă notă de politicienii pe care îi vedem azi așa cum sunt, goi și stricați.
Adevărul rece și crud este că situația în România este atât de gravă, încât nimeni nu vrea să mai conducă țara.
A sesizat asta Dacian Cioloș, care vrea să bifeze niște puncte în plus pentru USR, mergând pe ideea „noi am vrut, am încercat, dar nu ne-au lăsat”. Este un gest politic curajos, pentru că – deși nu cred – s-ar putea chiar să îl lase să facă un guvern minoritar, doar pentru a fi siguri că USR își rupe definitiv gâtul. E problematic însă, dacă un ipotetic guvern Cioloș ar avea oarecare succes, PNL poate să spună la revedere la toate voturile dinspre electoratul de dreapta. Așa că probabil guvernul lui Cioloș va fi respins în parlament.
Premierul Cîțu deja nu mai contează, indiferent dacă va rămâne sau nu premier. Ne vom aduce aminte de el ca de un personaj care a dezamăgit teribil, un om care a reușit în doar 36 de zile să arunce pe geam o coaliție și să termine și Partidul Național Liberal. Cu un brânci și de la președintele Iohannis, evident. Nu că Orban ar fi fost mai bun. Singurul lucru amuzant din congresul PNL a fost că 5000 de oameni s-au adunat acolo ca să aleagă între Cîțu și Orban.
Ca de obicei, copilăresc de sinceri sunt pesediștii. Repetă ca papagalii punctajul de partid, ultimul pe care l-am auzit repetând a fost deputatul Alfred Simonis, cred, care spunea că e nevoie de un guvern de tehnicieni, pentru că „un guvern de tehnicieni ar avea curajul să ia și măsuri nepopulare”.
Asta se traduce așa: măi, noi am venit aici la guvernare să facem niște bani, să ne punem neamurile pe funcții, să sugem cât putem de la buget. Și atât. Nu ne puneți să luăm măsuri nepopulare, să conducem țara, cum ar veni, că noi nu facem asta, să facă alții. Noi venim la conducere după ce trece furtuna.
Nu poți să nu zâmbești când vezi infantilismul acesta, e greu. Cum spuneam, e greu să găsești un alt partid care să își jignească în halul ăsta electoratul. Vă lăsăm să muriți, vă lăsăm să plătiți facturi de vă rupeți, noi stăm pe margine și chibițăm o vreme, dar la primăvară, când se mai liniștesc lucrurile, o să vă cerem votul.
Numai că oamenii s-au mai schimbat între timp, refrenul acesta vechi de 25 de ani nu prea mai ține, de aia la fiecare tur de alegeri PSD are mai tot mai puține voturi, chiar dacă câștigă alegeri.
Nici măcar AUR nu vrea la guvern, tot se gudură pe lângă PSD să discute cu ei despre „guvernul de tehnicieni apolitici”. La ei e și de înțeles, ce ar putea să facă, să le spună oamenilor să nu se vaccineze ministrul sănătății numit de AUR? Să nu poarte mască? Durează o vreme, până încep să moară oamenii pe stradă și atunci se termină și cu minoritatea asta gălăgioasă care încă mai susține că pandemia nu există.
Pentru că de o minoritate vorbim, nu vă lăsați păcăliți. A nu purta mască și a nu te vaccina au ajuns în țara asta moduri de protest contra guvernului, aici a ajuns exasperarea oamenilor. Există în societate o tensiune, un nivel de frustrare foarte ridicat, demult nu am mai văzut așa ceva.
Chiar dacă mi se pare o prostie așa un protest, care îți pune sănătatea în pericol, e pe undeva de înțeles. În momentul în care toți nepricepuții și corupții îți dau sfaturi să te vaccinezi, normal că refuzi.
Toate prostiile – de la congresul PNL cu cinci mii de oameni, organizat în plin val patru, până la cei doi deputați PSD care au vrut să bată un vânzător de șaorma pentru că le-a zis să poarte mască – au dus la o creștere masivă a neîncrederii în statul român. Neîncredere care și așa era la cote foarte joase.
Explicația că nimeni nu se înghesuie la condus țara e foarte simplă. Toate partidele care au condus până acum România, absolut toate, s-au bazat pe populism, pe politica lui „vă dăm”.
Problema – și multe țări europene au înțeles repede asta – e că populiștii pot rezolva doar problemele pe care le creează tot ei. Amintiți-vă de guvernele Dragnea. România nu are șosele, căi ferate, spitale, școli. Principala problemă era însă că se căsătoresc homosexualii. Sau că elevii nu trebuie să facă educație sexuală în școli. Și dă-i cu legi, cu referendumuri, cu mitinguri. Până când problema asta spinoasă s-a rezolvat. Noi tot fără nimic am rămas, dar aleșii noștri s-au făcut că lucrează.
Acum însă avem de-a face cu o criză reală. O criză sanitară cumplită, peste care vine o criză economică gravă. Din cauza măsurilor populiste din ultimii 30 de ani, nu suntem absolut deloc pregătiți.
Nici nu vreau să mă gândesc la consecințele dezastruoase dinspre politicieni inconștienți, ale căror campanii electorale se măsoară, nu în mandate obținute și funcții, ci în numărul de decese.
Dar trebuie să fim conștienți că, probabil, am mai pierdut un tren. Poate ultimul. Am avut o perioadă de patru ani în care s-ar fi putut guverna, iniția reforme și repune România pe calea unei dezvoltări durabile.
Liberalii nu au vrut, iar useriștii au făcut scandal doar când le-au dat afară oameni. Banii europeni – ăia mulți cu care tot se laudă guvernul – vor fi puțini, foarte puțini. Deoarece sunt legați de reforme structurale pentru care există zero voință politică.
Una dintre reformele la care statul român s-a angajat a fost o reformă a sistemului de pensii. Vineri, în camera deputaților, parlamentarii PSD și PNL au votat împotriva anulării pensiilor speciale pentru primari și președinți de consilii județene.
Da, despre asta vorbim. Despre politicieni pe care îi interesează doar să câștige alegerile. Restul, pur și simplu, are importanță secundară. Inclusiv viețile noastre.
