spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialCarantină pentru că am pierdut războiul - Cătălin MORARU, redactor șef

Carantină pentru că am pierdut războiul – Cătălin MORARU, redactor șef

Se vehiculează ideea unei noi carantine.  Mai relaxată, dar tot carantină.

Însă eu am o problemă. Am făcut tot ce mi-a zis guvernul. Am stat în casă când a trebuit, am respectat toate restricțiile, m-am vaccinat, port mască pe unde se cere asta, umblu cu certificatul verde pe telefon, să mă verifice chelnerii și polițiștii.

Dacă după ce eu am făcut toate astea, împreună cu milioane de alți români, tu mă întorci înapoi în martie 2020, înainte de prima carantină, unde să te bag eu, domnu guvern PNL? Sau domnu Iohannis, după caz.

Înțeleg principiul carantinării. Trebuie să o facem din solidaritate cu cei care nu au apărare în fața bolii. Adică trebuie să fiu solidar cu ăia care sunt proști de gem, dar mă înjură pe mine de aproape doi ani că mint, că fac parte din nu știu ce conspirații și că iau bani să scriu că există pandemie. Cu cei care se prostituează moral pentru bani sau alte avantaje, chiar ziariști fiind, mulți dintre ei. Cu senatoarea Șoșoacă și ăia asemenea ei. Cu popii care mi-au spus să nu mă vaccinez că îmi cresc solzi. Și bineînțeles, trebuie să fiu solidar cu guvernul PNL și cu Klaus Iohannis, care nu au învățat nimic din niciun val al pandemiei. Plus trebuie să arăt solidaritate și față de o mare parte a clasei politice, cu AUR în frunte, care a făcut alpinism, tot politic, pe muntele de morți din România.

Așa că, chiar dacă înțeleg asta cu solidaritatea, nu prea îmi vine să fiu solidar. Și nici să mă întorc înapoi la situația de acum un an. Pentru că, repet, eu am făcut tot ce depindea de mine. Și chiar mai mult, dacă stau să mă gândesc bine.

Guvernul am văzut ce a făcut. Pe vremea lui Orban mai nimic, pe vremea lui Cîțu și mai rău. Să iei bani din fondul de rezervă și să îi dai primarilor PNL și nu spitalelor ține de alt capitol. Dar, în general, comportamentul fostului premier din ultima perioadă, ține de psihiatrie, nu de guvernare. Iar președintele Iohannis a vrut guvernul lui și l-a obținut până la urmă, chiar dacă cu ajutorul dușmanilor de la „pee-see-dee”.

Care pesediști sunt și ei îndemnați de șeful Ciolacu să meargă cât mai mulți dintre ei la vaccinare. În stilul pueril al partidului, Ciolacu spune și de ce: „Să arătăm că suntem un partid responsabil”. Nu să fie, doar să arate că sunt. Doar nu degeaba au așteptat liniștiți valul patru, ca să capete glas. Au murit niște oameni, dar asta ce mai contează, ei și-au jucat bine cărțile și au mari șanse să câștige alegerile.

Nu doar pesediștii, toată lumea se sucește acum, când rahatul a ajuns în ventilator.

Șoșoacă și Simion de la AUR au dispărut în ceață. Televiziunile infractorilor au pe burtiere titluri de genul „Cine îi ajută pe conspiraționiști?”. De parcă nu la ei în studio au stat ore întregi diverși Bitmani, Budence și Becali discutând despre pandemie și manipulând zilnic șlehte de neinformați.

Până și doctoreasa aia, Monica Pop, scria mai ieri pe Facebook, că acum trebuie testare masivă și vaccinare masivă. Luna trecută o auzeam cum spune că vaccinul nu e bun. Gata, nu mai e așa.

De ce a încetat lătratul celor anti-vaccin? Nu, nu s-au speriat. Și nici nu le-a crescut conștiință. Vorbesc de cei importanți, nu de proștii care încă mai comentează pe net că nu există pandemie.

Păi, s-au oprit pentru că au învins. România este o țară datoare până în ochi, care traversează o catastrofă umanitară, într-o criză politică fără ieșire și o așteaptă o criză economică cumplită, ce va fi adâncită de restricții și perioade de carantină.

În limbaj de specialitate se numește război hibrid perioada prin care am trecut. Așa se îngenunchează o țară în zilele noastre, nu cu tancurile. Iar vectorii de opinie, plus proștii antrenați de ei, care le-au amplificat minciunile, sunt numiți – tot în limbaj de specialitate – idioți utili.

Rezultatul războiului: România a devenit o țară virtualmente neguvernabilă, datorită lipsei complete a autorității statului și creșterii alarmante a naționalismului dus la extrem și xenofobiei.

Care a fost scopul? Cucerirea țării, evident. Doar că o țară e mult mai ușor de guvernat prin intermediul idioților utili, decât la propriu, cum spuneam.

Cine sunt autorii? De obicei sunt cei care nu sunt numiți niciodată ca vinovați în conflict. Un alt indiciu este cel al idioților utili (care sunt și mari patrioți, asta e regulă). Luați zicerile lui Șoșoacă și vedeți ce lideri ai lumii admiră. E simplu.

Și mai simplu ar fi ca SRI să ne povestească și nouă cum a luptat în acest război. Că multe explicații au de dat. Nouă, nu doar lui Klaus Iohannis.

Cât despre președinte, acum că a obținut tot ce a vrut, ar fi fain să nu mai vorbească. Eu am terminat școala demult, aveam nevoie de un președinte al țării, nu de ore de dirigenție.

Mai mare succes avea dacă ieșea cu niște cartoane. Cartoane cu niște cifre. Din alea de care ziariștii normali tot scriu de un an și ceva. O idee ar fi să apară la TV cu un carton pe care să scrie așa:

Romania: 18.863 cazuri noi, 1.805 pacienți la ATI, 561 de morți – vaccinare 25%

Olanda (populație similara): 3.300 cazuri noi, 130 pacienți la ATI, 2 morți – vaccinare 70%

Portugalia (10 milioane): 291 cazuri noi, 58 pacienți la ATI, 3 morți – vaccinare 85%

O singură apariție și ar fi fost deja mai mult decât toată campania de vaccinare a guvernului.

Cât despre idioții utili, plus adunarea de proști care le amplifică mesajele, ar trebui să meargă la biserică și să aprindă o lumânare. De sufletul celor care au murit (și) din cauza lor. Apoi să își pună mască și să încerce să stingă lumânarea. Poate așa vor înțelege și la ce e bună nenorocita aia de mască.

 

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...