Dacă generalul Nicolae Ciucă rezistă trei ani în fruntea guvernului va deveni, fără îndoială, următorul președinte al României. Tocmai de aceea, liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a propus doar o susținere limitată în timp, avansând și o dată – 1 februarie. Mă rog, a condiționat susținerea de includerea în programul de guvernare a celor zece măsuri pe care socialiștii le-ar dori implementate pentru ieșirea din cumulul de crize în care s-a afundat țara, dar ăsta este deja un aspect negociabil. Cert este că șeful opoziției parlamentare a spus da imediat ce a fost întrebat.
Poate fiindcă actualul ministru al apărării este mai mult militar decât politician, oarecum în afara intrigilor de culise atât de obișnuite pe malurile Dâmboviței. Nicolae Ciucă, oltean de pe lângă Craiova, s-a dovedit a fi un bun organizator, un executant disciplinat și, deocamdată, doar atât. Cu încrederea de peste 60% de care se bucură Armata, generalul pornește cu o cotă ridicată doar că politica se bazează pe arta compromisului, domeniu în care militarii nu prea strălucesc. De ce o mai fi avut nevoie președintele Iohannis de circul cu desemnarea lui Cioloș vor afla doar copiii noștri, dacă vreunul dintre politicienii implicați se va osteni să-și scrie memoriile și să mai și spună adevărul.
O fi vrut șeful statului să demonstreze Europei progresiste că România nu este încă pregătită pentru noua direcție, lăsându-l pe liderul Renew Europe să se compromită definitiv la el acasă? Sau detestă până într-atât întregul grup USR încât a vrut să-i scoată definitiv pe liderii săi din cărțile guvernării? Enigmă, fiindcă nu i-a reușit nici una, nici alta. Manevrele sale politice în toiul celei mai grave crize sanitare din ultima sută de ani (de la cea de tifos, care a ucis 300.000 români), l-au discreditat până la a-l face campionul disprețului popular.
Oare președintele citește informările pe care i le trimit serviciile secrete și rezumatele de presă pe care i le fac consilierii? Pare complet rupt de realitate atunci când reacțiile domniei sale, oricât de indignate, apar tardiv și inutil, atunci când nu se mai poate face nimic pentru eradicarea cauzelor crizei, atunci când oamenii săi s-au dovedit a fi incapabili iar răul este deja produs. Măsurile antiepidemice anunțate acum nu sunt atât de dure în comparație cu deciziile luate chiar și în statele europene care se află în situații mult mai bune decât a noastră.
În România moare cineva la fiecare patru minute. Sunt orașe în care groparii nu mai fac față iar primăriile au închiriat excavatoare ca să sape la foc automat groapă după groapă. Parlamentul este ocupat cu făcutul de guverne deși restrângerea drepturilor fundamentale se poate face, potrivit Constituției, doar prin legi adoptate de legislativ. Iar aleșii nu dau semne că se grăbesc nici să le redacteze măcar. Între timp, securitatea energetică a țării s-a prăbușit. Am atins în octombrie maximul de import la energie electrică și la gaze, iar prețurile la toate tipurile de energie (benzină, lemne de foc, gaze, curent electric) au explodat mai mult decât în Europa, existând zile în care prețurile de la noi au fost cu mai mult de 20% mai mari decât următorul preț european.
Astăzi ar trebui să avem ultimele negocieri pe programul de guvernare, mâine – desemnarea membrilor cabinetului, miercuri – audierile în parlament iar joi, cel mai târziu, ar trebui să avem un guvern validat. Starea de urgență trebuia decretată deja, s-ar impune ca președintele să o semneze de îndată ce-și va vedea generalul favorit pus pe treabă. Așteptăm fapte, acțiuni concrete, rapide și eficiente. Cu un președinte compromis, dacă militarul deghizat în politician o va scoate la capăt va intra în istorie, dacă nu – Dumnezeu cu mila!
