Scrieri pentru oameni sau pentru extratereștri? – Dumitru MONACU, scriitor

Fără a avea pretenții de mare cunoscător în ale artelor sau în ale culturii la modul general, o să îmi exprim câteva păreri despre un eveniment extrem de controversat și mediatizat în ultimul timp, apariția editorială a lui Codin Maticiuc avându-l ca personaj principal pe unul din frații Cămătaru, intitulată sugestiv „Viața lui Nuțu Cămătaru – dresor de lei și fraieri”. Dintotdeauna, personajele de acest tip au exercitat un magnetism aparte asupra oamenilor obișnuiți, o dovadă de necontestat în acest sens fiind celebrul botoșănean Coroi, catalogat de unii haiduc iar de alții pur și simplu infractor. Iată de ce (și) din acest motiv, lansarea editorială a unei cărți avându-l ca protagonist pe interlopul Nuțu Cămătaru îmi aduce aminte de un alt eveniment controversat desfășurat nu cu mult timp în urmă pe meleagurile botoșănene și anume ridicarea unei troițe în comuna Durnești, dedicată amintitului Gheorghe Coroi. Paralelismul dintre cele două evenimente nu se termină la infinit ci imediat după colț, adică la locul care delimitează amploarea și natura lor. Pentru că una e să inaugurezi o troiță într-un sătuc uitat de lume și alta e să împrăștii și să vinzi 15000 de volume în câteva zeci de ore, într-o țară întreagă. Asta ca amploare. Ca natură, este evident faptul că o lansare de carte reprezintă un act cu adevărat cultural, mult mai complex și mai complet decât ridicarea unei troițe care, mai degrabă și-ar găsi locul în zona religioasă decât în cea a artelor. Chiar dacă personajul central al cărții este dubios și controversat, faptul că 15 mii de români au pus mâna pe o carte și au citit-o este un mare câștig în condițiile în care astăzi, numărul consumatorilor de literatură în România s-a diminuat vertiginos, comparativ cu statele civilizate, țara noastră fiind pe ultima poziție, la fel ca și în alte „n” domenii. Dacă de scris se scrie, de citit aproape deloc. În asemenea situație, se impune o întrebare: ce este mai rău, să nu se citească nimic sau să se citească literatură gen cea expusă mai sus? Personal consider că este extrem important să se citească. Din acest motiv, literații, scriitorii ar trebui să încerce opere care să fie gustate de către cititor, chiar dacă asta ar însemna povești nemuritoare, romane siropoase sau poezii clasice. Pentru că cititorul, aruncat de vremuri la mii de kilometri de lumina cărților trebuie încet-încet smuls din penumbra ignoranței cotidiene și adus pe magistrala cititului. „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților” – ne spunea în urmă cu trei sute și ceva de ani, Miron Costin. Tocmai de aceea, această – hai să-i spunem îndeletnicire – având din start două mari avantaje pentru că ne luminează și ne destinde, ar trebui să facă parte efectiv din viața noastră atâta vreme cât știm să citim și avem ce citi. Aducerea publicului larg pe calea aceasta ar trebui să fie și politică de stat și politică editorială iar marii scriitori ai patriei ar trebui să încerce să renunțe parțial la literatura elitistă în favoarea uneia care să ajungă și să bucure publicul larg. Poporul român trebuie musai adus pe această cale și de aceea consider că rolul Uniunii Scriitorilor ar trebui să fie primordial în această chestiune pentru că am ajuns la un nivel la care este absolut necesară „școlarizarea” în ale cititului. De aceea trebuie să începem ușor-ușor cu abecedarul și nu cu crestomații sofisticate. Dacă nu se vor reorienta, în curând cei ce scriu vor fi mai mulți decât cei ce citesc și atunci se pune, normal, întrebarea: pentru cine scrieți, dragilor? Pentru sertarele deja burdușite cu hârtie utilă actualmente doar la aprins focul?  Iată de ce cartea lui Codin Maticiuc făcută cumva zob de către elitiștii limbii române atât pentru subiect cât și pentru … predicat, are de fapt un rol extrem de important: mută nasul omului de rând din telefon în carte ceea ce nu e deloc lipsit de importanță. Concluzia? Cine scrie, să scrie pentru cei mulți și nu pentru sertar, colegul de pahar sau extratereștri!

Deja ai votat!