În sfârșit, a devenit oficial ceea ce știa toată lumea, și anume că fostul președinte Traian Băsescu a dat cu papagalul la Securitate, sub denumirea conspirativă de Petrov. ICCJ i-a dat verdict definitiv de turnător și cu asta basta. „Îmi pare rău că după ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securităţii, vine acest verdict. Nu am ce să-mi reproşez. Acestea erau vremurile pe care le-am trăit. E uşor de dat ceasul înapoi 45 de ani, dar viaţa merge înainte. Va trebui să fiu mai clar în declaraţiile de la ICCJ” – cam asta declara Băsescu prin 2019, când s-a relansat nebunia cu Petrov. Cu alte cuvinte, a recunoscut indirect că a turnat, dar cu circustanțe atenuante. Și ar trebui să se țină cont de binele pe care l-a făcut României.
De fapt, ar trebui să se țină cont că, din 1990, Băsescu s-a infiltrat în politica mare. A început ca subsecretar de stat. Și pe atunci, s-avem iertare, funcțiile politice s-au dat numai către cei care aveau legături cu serviciile. Până și căpitanul Mihai Lupoi, ăla care stătea cu arma în mână în spatele celor care trăncăneau la televiziune, a primit funcție în guvern. Ministru al Turismului. În formula inițială a FSN au avut loc doar câțiva dizidenți doar pentru că asta dădea bine.
Ar mai trebui să nu trecem cu vederea o declarație a Băsescului care spunea că 1990 l-a găsit milionar. În dolari, mai exact. Pentru cei care au prins acele vremuri „ilicitul” încă dă fiori. Să aduni milionul de dolari într-o vreme când salariul mediu lunar era undeva pe la șaizeci de dolari era genul de performanță la care numai șmecherii cu relații la servicii o puteau realiza. Și a realizat-o. A fost primar al capitalei, ministru, senator, președinte, parlamentar european. A fost ce și-a dorit.
Ca președinte își asumă aderarea la Uniunea Europeană și parcursul european al României. Unul cu frâna de mână trasă, ar trebui să precizeze, dar de unde atâta onestitate? Cică a condamnat comunismul, dar ce înseamnă condamnarea unui regim fără să oferi compensații materiale pentru victimele acestuia? Doar vorbe goale, care n-au ajutat pe nimeni. Exact ca acum, când actualul președinte urmărește cu atenție și îngrijorare. Cât despre desecretizarea arhivelor fostei Securități, ghici cine a profitat la maxim? Oricum desecretizarea trebuia făcută; prea eram intrați în UE să mai amânăm asta.
Verdictul de colaborator a venit târziu, mult prea târziu. Răul pe care Băsescu putea să-l facă acestei țări a fost făcut. O vreme s-a comportat ca și cum eram republică prezidențială; Emil Boc fiind doar un accesoriu, nu premier în adevăratul sens al cuvântului. Republica prezidențială nu e neapărat ceva rău, dar pe meleagurile noastre s-a dovedit a fi o catastrofă. Așa cum a fost Băsescu în cel de-al doilea mandat, când cancanul politic a fost la el acasă. Prins în mrejele Elenei Udrea, individul i-a oferit putere nemăsurată, cu consecințele de rigoare.
Acum, cu verdictul definitiv, puținii susținători spun că, de fapt, Băsescu e un erou și ar trebui să ne imaginăm ce se alegea de România dacă era ales președinte Bombonel. Sau Geoană care, apropo, e mare pe la NATO. De ce să punem problema doar astfel, și anume că, în contextul dat, Băsescu a fost răul cel mic? Rău care a făcut bine… De ce să nu ne întrebăm ce s-ar fi ales de țara asta dacă în locul lui Băsescu era un alt individ, unul fără nicio legătură cu serviciile? Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău? Nu știm… Am avut experiența cu Milică Geologul, singurul președinte care nu a marcat dubla și care, prin prestația jalnică, a facilitat revenirea lui Iliescu. A, și să nu uităm de rolul jucat de Băsescu în criza care a dus la căderea guvernării Convenției Democrate. Posibil tot manipulare de la Servicii…
Dacă în locul lui Băsescu era un tip onest, liber de orice legătură cu serviciile? Dacă aveam și noi parte de un președinte cinstit? Dacă aveam și noi o șansă adevărată? Dacă… Un milion de dacă și o singură situație concretă. Un impostor la Cotroceni.
