Faptul că astăzi România consemnează în ceea ce privește sportul niște rezultate remarcabile numai în câteva ramuri individuale, ne demonstrează cu vârf și îndesat un adevăr care nu poate fi contestat: sportul s-a aliniat și el cuminte în spatele liniei mediocrității care ne guvernează orice domeniu, fie social, cultural, economic, politic și așa mai departe. Apariția în topuri a unor nume precum Halep, Popovici, Glință sau Simona Radiș reprezintă dovada clară că oameni deosebiți continuă să se nască pe meleagurile autohtone, iar ascensiunea lor ar fi fost cu siguranță la nivel de Dealul Târgului și nu de Himalaya dacă în loc de familie cei pomeniți mai sus ar fi avut ca element de susținere statul român. Concluzia este una singură, arhicunoscută de români: Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și-n traistă. Timp de 30 de ani postdecembriști sporturile de echipă au alunecat întruna la vale. Astfel, din multipli campioni mondiali la handabal masculin, am ajuns niște neica nimeni, iar din primele zece naționale din lume la fotbal am ajuns ciuca bătăilor. Dacă în trecut erau pe planetă doar patru-cinci țări care ne băteau, azi sunt tot cam atâtea care nu ne pot bate! La gimnastică, situația e și mai dură, din abonații treptelor olimpice am ajuns niște cârpaci neisprăviți care se uită la cal cu mânere sau la bârnă ca rața la avioane! Bineînțeles că exemplele pot continua în ceea ce privește sporturile de echipă. A veni cu argumente gen CSM București la handbal, este o mare prostie, întrucât numărul de românce din această echipă (dar și din multe altele!) este extrem de mic. S-au important la greu, și în handbal și în fotbal, tot felul de sportivi de pe aiurea care fac astăzi ca loturile unor echipe să mustească de cosmopolitism. Tocmai din acest motiv Ordinul ministrului sportului, Eduard Novak – ministru exponent al UDMR și nicidecum al patrioților de la PSD sau PNL! – prin care se instituie obligativitatea ca fiecare club angrenat în competiții pe teritoriul patriei să aibă în componența sa pe teren minimum 40 la sută cetățeni români este demn de tot respectul. OK, Novak, KO, ceilalți foști miniștri ai sportului! Probabil era singura modalitate de a stopa „străinizarea” în totalitate a unor cluburi. Să nu uităm că și la noi la FC Botoșani erau meciuri când intrau în teren opt-nouă străini, că erai tentat să crezi că suntem naționala Franței, din care făceau parte urmașii lui Voltaire și Moliere, respectiv Tresor sau Mbape! Pe aceleași coordonate se situa și campioana CFR Cluj, unde în urmă cu câțiva ani greu depistai un nume românesc în primul unsprezce. Pe undeva este de înțeles politica aceasta de transferuri, ținând cont de faptul că baza de selecție la orice sport practicat în România este subțirică rău de tot. La fotbal, de exemplu, în urmă cu mulți ani, din 10 copii, nouă jucau fotbal pe maidan, pe terenuri improvizate sau la colțul străzii. Azi, unul din zece mai joacă fotbal și asta dacă toloaca nu a fost lăsată în paragină sau dacă maidanul nu a intrat pe mâna vreunui dezvoltator imobiliar. În condițiile în care echipele de pe primele locuri ale clasamentelor naționale sunt bucșite cu străini, e limpede că pentru a încropi o echipă națională ai acces numai la ciurucuri, adică la jucători submediocri care efectiv profanează tricourile naționalei atunci când intră pe teren ca mieii la tăiere. E normal, asta li-i valoarea, știm asta, dar altceva îl contrariază pe suporterul român: lipsa de determinare! Măcar să-l vezi pe fotbalist, handbalist sau știu eu ce-o mai fi, că este în stare să își rupă gâtul pe teren pentru culorile patriei. Ceva gen ambiție iugoslavă, adică un comportament de luptător, așa cum dau dovadă sportivii din Serbia, Croația sau Slovenia. Că sportul a devenit o uriașă afacere mondială știm foarte bine și tocmai de aceea ar fi trebuit privit acest domeniu dintr-un alt unghi. Din păcate, la fel ca și în celelalte domenii, cei care ne conduc dau în gropi de treizeci de ani. Tocmai de aceea, poziția lui Eduard Novak mi se pare una corectă și benefică pentru sportul românesc. Invocarea de către unii conducători de cluburi a faptului că sunt jucători străini aflați deja sub contract nu stă în picioare. Completați-vă loturile cu români și respectați ordinul. Adică aruncați în teren măcar cinci românași, dacă e vorba de fotbal. Un timp s-ar putea să lipsească rezultatele, dar viitorul cu siguranță va suna bine, pentru că încet-încet baza de selecție va lua proporții și astfel vom putea concura de la egal la egal cu alte nații. E timpul să ne depășim statutul de proștii Europei, e timpul să punem în sac tot ce ne dă cu dărnicie bunul Dumnezeu!
