spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialLegalizarea furtului - Virgil COSMA, jurnalist

Legalizarea furtului – Virgil COSMA, jurnalist

Acum zece ani, ministrul Educației din acea vreme, inenarabilul Liviu Pop „genunche”, a desființat prin reorganizare instituția care dădea verdictele în cazul acuzațiilor de plagiat, celebrul CNATDCU, taman în ziua în care aceasta anunța public verdictul „vinovat” în cazul premierului Ponta. De atunci, politicienii se dau peste cap să legalizeze cumva furtul intelectual și să scape odată de veșnicele hărțuieli din presă și din justiție, în urma cărora au fost nevoiți fie să renunțe la titlurile dobândite fraudulos, fie să demisioneze.

Acum, odată cu lansarea în spațiul public a acuzațiilor de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă, ofensiva politică pe model Dragnea revine în forță. Modelul Dragnea e simplu și brutal: „cine ne acuză? cutare instituție, organizație sau instanță; atunci să-i punem șefi care să ne fie loiali sau s-o desființăm”. Ministrul Educației în funcție, Sorin Câmpeanu, anunță – invocând înaltul patronaj prezidențial – că, potrivit proiectului „România educată”, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare va fi desființat, iar acuzațiile de plagiat vor fi judecate de către universitățile care au acordat titlul sau, eventual, în instanțele de judecată.

Și cu asta, ajungem direct în miezul uneia dintre cauzele principale ale dezmățului administrativ din România contemporană. Sute, mii de incapabili, evident incompetenți, protejați politic sau uzând de sume considerabile de bani, au fost promovați și numiți în posturi plătite gras cu justificarea de a fi posesorii unui șir de așa zise competențe. Pe care, în afara unor delațiuni sau cercetări de presă, nu le mai verifică nimeni, dacă au fost dobândite prin furt sau nu. Nu este de neglijat nici latura financiară, fiindcă dincolo de prestigiul funcției, cu toții beneficiază și de importante suplimente financiare la venituri tocmai în baza titlurilor ilicite.

Tocmai de aceea, existența CNATDCU este necesară, ba se cere chiar întărită. Fiindcă universitățile însele, aidoma multor alte instituții, s-au decredibilizat. În toamna anului trecut, Sorin Cîmpeanu, prin ordin de ministru, a obligat universitățile să analizeze toate tezele de doctorat pentru titlurile acordate din 1990 încoace. Ce să vezi, niciuna dintre universități nu a semnalat că ar fi găsit vreo teză plagiată, până la acest moment.

În ultima vreme, România și-a dobândit în Occident reputația de a fi țara în care plagiatul este protejat de către stat. Cercetările profesorilor români, chiar și ale celor onești, sunt percepute în mediile academice internaționale ca fiind suspecte. Este un trend care îngroapă întreaga societate românească, nu numai pe cei din învățământ. Zilele trecute, un grup de profesori români angajați în universități de peste hotare, secondați de colegii lor autohtoni, au adresat rectorilor din țară un apel de a face tot ce le stă în putință pentru a zădărnici această modificare legislativă. Câți credeți că au răspuns scrisorii? Doar unul, Daniel David, cel al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Este aceeași situație ca în toate breslele profesionale în care, afară de cazurile flagrante, condamnate în justiție, niciun jurist, medic sau inginer nu a fost găsit vreodată vinovat de către colegii săi. În acest context, „reforma” propusă de Cabinetul Ciucă și supervizată entuziast de președintele Iohannis este de-a dreptul o subminare a viitorului națiunii. Va certifica și legaliza impostura pe toate palierele sociale. Astfel încât eu cred că nu este deloc întâmplător faptul că organizația Oxford Analytica, una dintre cele mai influente la nivel global, a publicat foarte recent un raport care apreciază că „președintele erodează democrația pluralistă din România”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...