spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialCu drag despre Botoșani - Cătălin MORARU, redactor șef

Cu drag despre Botoșani – Cătălin MORARU, redactor șef

Pentru cei ce nu știu, la Realitatea Plus am putut vedea o emisiune denumită așa, pusă la cale de Doina Federovici, șefa PSD Botoșani. Spun asta de la început, ca să nu creadă cineva că cei de la postul respectiv au descoperit brusc ce minunat e județul nostru. Nu, emisiunea a fost pe bani, o practică obișnuită, din păcate, în peisajul presei românești.

Au contribuit prin sponsorizări oameni de afaceri locali, nu știm încă dacă a dat ceva și Consiliul Județean sau PSD Botoșani, că Doina Federovici nu spune presei nici ce număr are la pantofi, nu face conferințe de presă și, când o caută ziariștii pentru cazuri gen scandalul Budăi, se ascunde în birou cu orele.

Urmare a audienței nesemnificative, a accentelor de penibil și ridicol, cu prezentatoarea care părea pe cale să leșine la fiecare invitat, în timp ce Doina Federovici umbla prin platou dând indicații, nu am considerat-o un subiect relevant. Dar am văzut postările celui/celei care scrie pe contul președintei CJ și reacțiile publicului (mai ales cel pesedist).

M-a impresionat comentariul unei doamne care scria „pentru prima dată în viața mea m-am simțit mândră că sunt botoșăneancă”. Ce viață trebuie că are săraca femeie! Ca mulți alții, eu nu trebuie să văd o emisiune la tv pentru a fi mândru că sunt botoșănean.

De fapt, doamna Doina a dat o lovitură de PR importantă. Gunoiul ascuns sub preș, totul frumos și luminos, o seară magică, cum spune în postarea ei, după care continuă scriind că Botoșani este „un ținut binecuvântat de Bunul Dumnezeu”. Evident, pesediștii știu că Botoșani are cel mai mic salariu mediu pe țară, cea mai mică pensie medie, cel mai mic PIB, alături de Vaslui, migrație uriașă, cel mai mare număr de mame minore din țară, cei mai puțini administratori de firme, cei mai puțini absolvenți de studii superioare, infrastructură încă deficitară, un indice ridicat al infracționalității și corupției, lipsă cronică de forță de muncă, plus lipsă aproape totală a investițiilor. Și lista poate continua, în aproape orice domeniu.

Așa că te întrebi, dacă ești normal la cap, cu ce am fost binecuvântați și în ce mod.

Dar butonul mândriei locale apăsat de Doina Federovici are ecouri, de aia sare apoi pârleazul de entuziasm și scrie în continuare despre Botoșani că este „(…), o spun cu toată responsabilitatea, chintesența culturii, istoriei și religiei românești”. Aici m-am oprit din citit, mi-era teamă că descoperă și tunelele din Bucegi cu capete la Dorohoi, plus oasele lui Zamolxis.

Însă, dincolo de etichetele cu „județul sfinților și geniilor”, m-a deranjat cumplit stilul emisiunii respective, cât am rezistat să mă uit. Organizată pe ideea „nasc și la Botoșani oameni”, cei prezenți parcă au fost expuși de politicieni într-o vitrină de cămin cultural, să vadă românii că uite, este ceva și la Botoșani.

Bineînțeles că nasc oameni și la Botoșani. Producătorii locali se pot bate cu oricare alții din țară, însă trebuie promovare profesionistă, nu o serbare. Dincolo de ce face și spune, Marius Rogojinschi rămâne un mare actor, care ar fi avut același succes în orice teatru din România. Oamenii de afaceri prezentați sunt manageri de top, care făceau performanță oriunde, și pe mai mulți bani, probabil, dar au ales să facă afaceri din Botoșani, chestie pentru care ar trebui decorați, dacă e să mă întrebați pe mine. Iar sportivii de excepție nu mai au nevoie de prezentare.

Și cei de mai sus au rămas în Botoșani, nu doar s-au născut la Botoșani. Trebuie să ne respectăm trecutul, să nu-l uităm, paseismul e bun, dar până la un punct. La unirea din 1859, în România erau patru orașe mari, București, Iași, Botoșani și Galați. Iar județul nostru tot aici era, nu s-a mutat între timp. Un motiv în plus poate să ne mai gândim și la viitor, că Botoșani nu e doar sală de nașteri pentru oameni celebri.

Dar, cum spuneam, nevoia de atenție a Doinei Federovici e insațiabilă și de multe ori, de neînțeles. Are un parcurs mult mai bun decât Costică Macaleți, precedentul președinte de CJ, care, e drept, nu a făcut mai nimic. Cunoaște perfect sistemul politic și îl folosește, a urnit proiecte împotmolite, a făcut rost de finanțări din proiecte, încât oamenii aproape au uitat că i-a propus ca președinți ai României și pe Dragnea, și pe Dăncilă. Așa că nu are rival la funcția de președinte al CJ Botoșani, dacă va candida din nou.

Dar planul din vremurile vechi îl păstrează, adică investiții mici și multe, în mediul rural, mai ales. Așa au apărut școli, cămine culturale și săli de sport care stau închise, cabinete medicale fără medici, parcuri industriale fără investitori. Există, e drept, investițiile în sănătate, însă nu sunt medici și personal specializat.

Ca în cazul regiei de apă, care stă să crape, tactica Doinei Federovici este de a nu pomeni nimic de aspectele negative. Ce nu știm, nu există. A fost chiar amuzant când au venit la Consiliul Județean oamenii din Flămânzi să se plângă că nu au apă și președinta le-a zis „să facem în așa fel încât să nu mai vorbim niciodată despre asta”. Oamenii au crezut că se rezolvă, nu au luat cuvintele chiar literal, dar s-au lămurit mai încolo.

Județul nostru e așa cum e, nu trebuie rujat la televizor, doar în beneficiul politicienilor care îi iubesc pe botoșăneni în timp ce își angajează neamuri și pile pe salarii frumoase la stat.

E dezavantajat de lipsa infrastructurii, geografie și de politicieni supuși, ca toată Moldova. Din ultimii 30 de ani, PSD a fost la conducerea județului vreo 27, într-un fel sau altul. Deși PSD are o bază electorală stabilă aici, banii de la centru nu au venit, politici de micșorare a diferențelor între regiunile țării nu au existat și nici nu există. Și, cum spuneam, politicienii locali au înghițit fără crâcnire ordinele de la centru, cu extrem de puține excepții, una dintre ele fiind chiar Doina Federovici, când a cerut finanțare pentru Botoșani – Iași în ciuda ordinului strict dat de Dragnea.

Acest gen de presiuni din partea clasei politice locale, presiuni pe care le vedem în Ardeal, de exemplu, ar pune Botoșaniul pe harta României, nu emisiuni pe bani în care ne lăudăm cu geniile și sfinții.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...