Uneori, înainte de a scrie o tabletă, iau pulsul străzii. Așa mi se pare firesc. Asta am făcut și zilele trecute. N-am întrebat o sută de români, pentru că n-am avut atâția la dispoziție. Cei mai mulți dintre românii care mă interesau pe mine sunt plecați peste hotare.
Am întrebat câțiva specialiști în amenajări interioare și construcții dacă ar accepta să-i învețe meserie pe viitorii meșteșugari. Nu gratis, desigur, ci pentru un salariu la stat. Ai accepta să-i înveți ceea ce știi tu pe elevii de profesională și liceu pentru un salariu de 2.300 de lei? Cât?! Două mii și ceva mărunțiș. Fugi, domnule, de aici! Asta e bătaie de joc… Da, bătaie de joc, de acord, dar să trecem la următoarea întrebare. Pe ce salariu ai accepta să dezvălui învățăceilor tainele meseriei? Cel mai „ieftin” răspuns? De la șase mii în sus discutăm, dar nu rămânem la șase miare…
Majoritatea participanților la discuția ipotetică au avut așteptări mai mari. Zece mii de lei, altfel nu mă apuc să învăț pe nimeni nimic… „Oferta” unui băiat de vreo treizeci de ani cu care am avut cea mai lungă (și instructivă) discuție. Dacă ar fi să mă angajez la vreo școală profesională, fără zece mii nu accept.
Bun, am rezolvat asta. Numai că treaba nu e atât de simplă cum pare; noroc că era vorba despre o situație ipotetică (noroc pentru guvernanți). Știi, ca să poți preda trebuie să faci facultate sau măcar școală de maiștri și să ai diplomă de licență, trebuie să promovezi modulul psiho-pedagogic, eventual ambele nivele. Trebuie să dai examene de titulatură și grade.
Examene?! Cine a zis ceva de examene? A, discutăm așa, teoretic. Mda, ceva de genul. Și, după ce te angajezi, va trebui să scoți parale serioase din buzunar pentru materiale didactice, că statul nu se omoară să te ajute. Mistrii, ciment și alte consumabile tot din buzunar le pui dacă vrei să faci treabă. Dacă nu… Dacă nu, le predai pe caiet ce să facă, dar tu nu ești din ăia, tu vrei să faci treabă serioasă și îi înveți meserie chiar dacă asta te cam usucă la buzunar. Și sacul cu vești bune e încă plin. Majoritatea celor pe care urmează să învețe meserie de la tine nu dau doi bani pe asta. Au venit la școală să scoată sufletul din cineva, să dea cu bullying colegilor mai năpăstuiți, să fumeze și să chiulească și multe alte mărunțișuri. Și să nu uităm de hârțoage; ai de făcut documente cât să lași și la nepoți. Ce spui, oferta aia de zece mii mai e valabilă?
Specialistul în construcții mi-a aruncat o privire care spunea multe. Dar a ținut să nu lase loc de dubii. Domnule, am eu față de prost? Păi la câte mi-ai înșirat dumneata, pe mine nu o să mă vezi în școală nici pentru douăzeci de mii. Facultate?! Școală de maiștri? Păi eu lucrez de la șaisprezece ani, când am avut eu timp să fac atâta școală? Ce am învățat, am învățat pe șantier, că la școală ne învăța meserie unul care habar nu avea să țină mistria în mână. Am legat școala de gard din cauza lui și zău că nu-mi pare rău…
Hai, domnule, că dacă lucrezi la școală ai satisfacții profesionale cu nemiluita și trebuie să te gândești că ăia din bancă o să-ți plătească pensia când o fi să vină timpul. Chiar nu te gândești la viitorul țării? Da, ce să spun? M-ai sensibilizat de numa-numa. Chiar acum mă duc la patron, îi spun că mă duc la facultate și-mi dau demisia, că nu are cine să-i învețe pe copii meserie. Păi nu are, am fost de acord, gândindu-mă la tentativa de tehnician veterinar de care am avut parte în liceu pe p(r)ost de instructor. Individul era așa de bătut în cap că nicio fermă zootehnică nu-l angajase, noroc cu sistemul de învățământ.
Deci nu merge cu satisfacția profesională, cu ăia care o să-ți plătească pensia și nici cu viitorul și datoria față de țară? Nu, nu merge… Banii ăia de care ai spus că-i primește un profesor eu îi fac într-o săptămână, chiar în trei zile dacă trag tare.
Și, la finalul discuție, omul a întrebat „Cine mai vrea să se facă profesor?” Mda, cine mai vrea la catedră dacă are posibilitatea să-și câștige banul altfel? O întrebare care ar trebui să le dea de gândit celor care conduc destinele educației.
