vineri, mai 17, 2024
AcasăEditorialOameni care au fost - Eugen Enășescu - Dumitru MONACU, scriitor

Oameni care au fost – Eugen Enășescu – Dumitru MONACU, scriitor

De multă vreme mă tot bate gândul să scriu câte ceva despre Gioni Enășescu, șeful de pe vremuri al Inspecției în Construcții, dar de fiecare dată când trebuia efectiv să mă apuc de treabă mă înfrâna o întrebare: cum o să-i pot eu face un portret cât de cât aproape de realitate unui om cu o carieră fulminantă în spate, plecat dintre noi la o vârstă la care încă ar mai fi avut multe de spus? Și am tot amânat. Până astăzi când, fiind pe spirala temporală aproape de data trecerii lui în neființă (22 nov. 2007) m-am hotărât să îl readuc în memoria botoșănenilor pe unul dintre cei mai carismatici oameni care și-au trăit viața pe meleagurile noastre. Jovial, educat, pedant, elegant, pus mereu la patru ace, Gioni era magnetul oricărei întâlniri, formale sau nu, răspândind în jur, cu aerul său aristocratic, un crâmpei din valorile azi aproape uitate ale bunului simț, politeții, bunei cuviințe și respectului. Ani de zile a coordonat cu mână de fier învelită în mănușă de catifea activitatea Inspectoratului de Stat pentru Construcții, de cunoștințele și experiența lui în domeniu beneficiind mulți patroni de firme de profil ajunși ulteriori milionari tocmai consultanței și „meditațiilor” primite de la el. Pe lângă calitățile profesionale de necontestat, Gioni empatiza fără limite cu oamenii ajunși în situații critice, oferindu-le sprijinul fără nicio reținere. Astfel, de cum a ajuns curentul rotarian în Botoșani, el s-a alăturat mișcării de binefacere, fiind membru fondator al Clubului Rotary Botoșani. Pe lângă eforturile sale materiale dedicate nobilei misiuni a clubului, și anume întrajutorarea semenilor aflați în dificultate, Gioni era și un coagulator al grupului, vorbele și faptele sale detensionând de multe ori situații limită și descrețind frunți brăzdate de încruntături. Îmi amintesc că la primul bal rotarian desfășurat la un restaurant de pe Pietonalul Unirii, pe la jumătatea petrecerii, Gioni a mers la bucătărie unde a achitat contravaloarea a câtorva zeci de farfurii, după care a comandat muzicii un sirtaki, vesela adusă pe un cărucior făcând parte din mini spectacolul de dans oferit celor prezenți. În ropote de aplauze, Gioni a dansat (și a spart farfurii!) atât de veritabil, încât în acea seară a fost numit Eugenios de către participanții la bal. De altfel, în limba greacă Eugenios se traduce prin … „neam nobil” așa că atitudinea sa aristocratică se aciuase lângă un nume predestinat. O altă întâmplare petrecută anterior, la începutul anilor 2000, m-a lămurit că Gioni nu era numai un constructor priceput, un om fin și rafinat, ci și o personalitate extrem de puternică. Era o ședință la Prefectură cu șefii de instituții și Enășescu absenta. Aproape toți cei prezenți erau cu izmenele ude întrucât se instaurase noul guvern (Năstase) și urmau, de bună seamă epurările și ejectările celor proveniți pe linia Convenției Democrate, PNL sau USD (alianță de conjunctură dintre Partidul Social Democrat al lui Sergiu Cunescu și PD-ul lui Petre Roman). Singurul care a „îndrăznit” atunci să lipsească de la o așa ședință a fost tocmai Gioni Enășescu, plecat într-o excursie în Spania. Foarte indignată a fost proaspăta conducere a județului, înfierând cu mânie proletară sau mai bine spus comunistă afrontul adus de șeful Inspectoratului în Construcții: cum să absenteze de la o ședință atât de importantă? Cu siguranță era importantă pentru ei, nu și pentru Gioni, care și-a văzut de concediul lui în Spania. M-am întâlnit cu el chiar a doua zi după sosirea în Botoșani, i-am povestit ce s-a petrecut la Colegiul Prefectural și mi-a răspuns foarte concis: „N-au decât să-mi ia boii de la bicicletă. Funcțiile vin și trec, glagorea din cap, dacă o ai, rămâne oricine ar fi la guvernare”. Așadar, ceea ce pentru unii a fost și este o adevărată catastrofă (pierderea funcției, adică!) pentru Gioni nu a însemnat decât trecerea la o altă etapă, încât „glagore” la purtător exista destulă. Rar mi-a fost dat să văd un om care să treacă atât de firesc, ușor și normal peste o destituire. Privea acest fenomen ca și cum ar fi fost o ploaie într-o zi de vară sau o ninsoare zdravănă într-o zi de iarnă. Din păcate, într-o altă zi neobișnuită adică mohorâtă și rece de toamnă, inima lui Gioni s-a oprit pentru totdeauna. Avea doar 60 de ani și părea a fi sănătos tun. Atunci, la sfârșitul lui noiembrie, trecerea la o altă etapă s-a produs ireversibil, Gioni pășind pe construcțiile albe ale cerului. În urma lui rămân faptele, întâmplările și, de ce nu, poate și anumite legende. Toate acestea, la papion, sau eșarfă, asortate impecabil, emanând eleganță și bun gust cum toată viața lui a fost Gioni Enășescu. Acestea și încă multe altele au fost argumentele care au făcut ca rubrica „Oameni care au fost” să-l cuprindă și pe fostul șef de la „Inspecția de Stat”, așa cum scria pe parbrizul și luneta Daciei din anii 90 aparținând instituției pe care a coordonat-o.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
10.6 °
9.3 °
82 %
1.6kmh
39 %
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °
mar
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...