Nu este pentru prima dată când scriu despre Centrul Vechi al Botoșanilor și cu siguranță, nici ultima. Noile impresii pe care le-am acumulat după vizita post sărbătorească sunt eminamente contradictorii. Pentru a nu știu câta oară m-am minunat de frumusețea și originalitatea unei configurații arhitecturale unice în România și tot pentru a nu știu câta oară m-au apucat năduful și nemulțumirea în ceea ce privește administrarea lui de către politrucii vremurilor postdecembriste. Prima impresie din piața vizitată de către oficialități o dată pe an (1 Decembrie, adică!) a fost una pozitivă. Coroanele de flori, jerbele dar și cifrele 1, 0 și 5 erau la locul lor! Probabil multitudinea de camere de luat vederi din zonă a făcut ca acestea să nu fie ciordite și folosite atunci când puradelul împlinește 1, 5, 10 sau 15 ani. În rest, lume puțină deși ceva-ceva a început să se miște. Din păcate, forța motrice a mișcării nu vine nici de la primar, nici de la consilierii locali ci de la niște întreprinzători privați care s-au încăpățânat să investească niște parale aici la kilometrul zero rău famat al municipiului. Cum nu vreau să fiu acuzat că umblu cu reclame ascunse nu le voi dezvălui numele nici la proprietari și nici la punctele lor de lucru. Cert este că amândouă cele mai recent deschise unități de alimentație publică sparg barierele cotidianului prin două etichete demne de respect: una din ele este cu un profil culinar tradițional, „de-al nostru”, cum spunea un fost politruc iar cea de-a doua este gestionată de un om de afaceri recunoscut pentru dibăcia, tenacitatea și priceperea sa în ceea ce privește activitatea de succes a unui pub. Adică, tradus așa mai ca pe la noi, cârciuma noastră cea de toate … serile. Și nu numai serile, la ora amiezii când am intrat în locul cu pricina de-abia am găsit un loc liber unde să beau o cafea. În afară de aceste două destinații cu priză serioasă la public, un alt punct fierbinte pulsează în Centrul Vechi: sediul formațiunii politice AUR unde, în pofida faptului că a fost repartizat tocmai pentru a nu fi în calea oamenilor, este mare vânzoleală din două motive: este singura mișcare politică care aparent pune la dispoziție locuri în față și al doilea, se pare că toată aripa pedelistă în frunte cu fostul primar vor pune umărul la propășirea partidului și la o reprezentare multilateral dezvoltată în alegerile de la anul. Și dacă tot am ajuns pe tărâmul politic, se impun a fi specificate câteva lucruri legate de administrațiile care s-au perindat prin Piața Revoluției, e vorba de primari în primul rând care au privit întotdeauna Centrul Vechi ca pe o nucă mult prea tare pentru posibilitățile lor de … spărgători. Asta din cauza electoratului specific de acolo care, pasămite le-ar fi pus la următoarele alegeri sute sau mii de voturi direct în buzunarul de la spate. Nu, tovarășilor, nimeni nu are în tolbă voturile unei comunități! Așadar, situația diamantului ținut în noroi, adică a Centrului Vechi se datorează numai și numai incapacității și fricii politicienilor care întotdeauna au ridicat din umeri când cineva i-a tras de mânecă repetând ca un gramofon defect același refren balcanic și urât de toți românii: „Atât s-a putut!” De-a lungul anilor au existat și niște proiecte îndrăznețe de revitalizare a zonei dar obiceiurile infantile din politica românească de a pune bețe în roate sau de a sta pe margine și de a critica s-au dovedit a fi definitorii. Unul dintre acestea viza cumpărarea Casei Ankele de către municipalitate și mutarea în primitorul edificiu a Casei căsătoriilor, a poliției comunitare, a direcției de urbanism și a altor câteva servicii cu publicul din cadrul Primăriei. Din păcate, deși există de foarte mulți ani un asemenea proiect, de-abia anul trecut reședința unuia dintre cei mai bogați botoșăneni din toate timpurile a trecut în patrimoniul Primăriei. Firește că un proiect cu bani europeni ar fi cel mai indicat pentru viitorul apropiat dar cum interesele edililor nu sunt identice cu cele ale locuitorilor decât declarativ, e limpede că vor mai trece mulți ani până se va simți în zonă și implicarea politicului. Și dacă tot suntem pe terenul investițiilor, aș fi tare curios cam cât a costat lucrarea aia cu litere volumetrice. Nu din alt motiv ci pentru a face o comparație cu un proiect asemănător realizat la Fălticeni, deosebirea constând în faptul că acolo s-a realizat prin contribuția financiară a Clubului Rotary de acolo deci bani privați iar lucrarea s-a făcut din bani publici, chiar dacă au fost în parte cu finanțare atrasă. S-ar putea să ne crucim de-a binelea! În concluzie, potențialul Centrului Vechi este de-a dreptul fantastic, ceea ce avem noi aici la capătul țării nu au multe municipii, orașe sau comune cu pretenții și etichete de „localitate de interes turistic”. Dacă ar fi și ceva interes politic, beneficiile n-ar întârzia să apară. După cum s-a văzut, motorașul revitalizării adică măria sa investitorul, funcționează. Responsabil cu alimentarea cu energie este mediul politic. Un mediu politic care dacă se tot joacă cu ștecherul pe lângă priză, cu siguranță va fi electrocutat, până la urmă…
