De când s-au introdus testele PISA pentru elevii români, în anul 2000, ieșim mereu ultimii sau cam pe acolo în Uniunea Europeană. Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (PISA este abrevierea în engleză, n.a.) este un studiu internaţional, iniţiat de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), cu scopul de a măsura competenţele elevilor de 15 ani, la finalul învăţământului obligatoriu. Testele se desfășoară în trei domenii: lectură, matematică şi ştiinţe și vizează abilitatea elevilor de a rezolva probleme, de a gândi critic şi de a comunica eficient. Totodată, determină capacitatea unui sistem de învăţământ de a pregăti elevii să aplice în viaţă ceea ce învaţă în şcoli.
La ultima testare, în 2022, am ieșit penultimii în UE și pe locul 45 din 81 de țări participante din întreaga lume. Ce facem noi în fața rezultatelor atât de slabe? Contestăm testele. Directori de școli spun că învățământul românesc nu este organizat pentru astfel de evaluări, că noi aplicăm alte criterii de notare, că noi predăm copiilor alt gen de cunoștințe și organizate în alt fel decât în țările celor care concep aceste teste. Vinovați sunt ei, adică tot restul lumii, nu noi, care suntem și deștepți și bine pregătiți și nici n-ar trebui să participăm la așa ceva. Sau încercăm să ascundem adevărul, cum a făcut ministrul învățământului, Ligia Deca.
Documentul tradus în limba română și publicat de minister conține doar 90% din raportul emis recent în limba engleză de către OECD. Lipsesc mai multe pasaje și grafice, în special cele care pun România într-o lumină defavorabilă. A fost șters tocmai graficul care ilustrează procentele alarmante de analfabetism funcțional: 49% la matematică, 42% la citire și 44% la științe. Ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre elevi merg la școală, câți mai merg, din cu totul alte motive decât pentru a învăța carte. Și mai înseamnă și că acest Guvern își minte intenționat cetățenii, prin omisiune.
Ne-am obișnuit să înjurăm politicienii – parlamentari și administrație – că nu sunt în stare să aloce învățământului nici jumătate din sumele prevăzute în actele normative ale țării, iar acum, iată, că mai și mint. Ne-am obișnuit să-i înjurăm și pe profesori, că mulți ar fi depășiți, lipsiți de vocație, de pasiune, dezinteresați, neadaptați principiilor pedagogiei moderne și că ar avea capacități profesionale reduse. În parte este adevărat în privința ambelor categorii, însă ignorăm că răul începe de cele mai multe ori chiar din familie, odată cu iresponsabilitatea și comoditatea părinților, pentru care educația se rezumă la a pune copilului în brațe un telefon sau o tabletă, un joc video sau o haină „de firmă”.
Ce mai arată raportul OECD în paragrafele ascunse de guvern? Că majoritatea copiilor din prima cincime socială precum și majoritatea din ultima cincime socială, respectiv cei mai avantajați și cei mai dezavantajați economic și social, învață mai prost decât omologii lor din țări cu un venit brut pe cap de locuitor mai mic decât al nostru. Adică sclifosiții noștri nu dau doi bani pe școală, fiindcă le cumpără părinții diplomele și slujbele, iar săracii noștri nu dau doi bani pe școală fiindcă ei văd că meritul științific nu mai asigură ascensiunea socială și nici ieșirea din sărăcie. Bine, știam toate astea, dar intuitiv. Acum le avem demonstrate instituțional.
În ultimii 20 ani, de câte ori s-a format un curent de opinie puternic și larg răspândit, partidele și guvernele lor s-au pliat, fie și parțial, pe doleanțele populare, de teamă să nu fie măturate de pe scena publică. Acum, deși este o catastrofă pentru țară, nu am sesizat vreun seism social. Pare că prea puțini înțeleg gravitatea situației. Subiectul nu stârnește dezbateri și nici îngrijorări. Ceea ce înseamnă că și puterea politico-administrativă va reacționa la fel: „dă-le naibii de teste și de concluzii”.
