Nu cred să existe vreun român care să nu fi remarcat în filmele americane ale căror acțiuni se desfășurau în vreun tribunal vârsta matusalemică a celor puși să împartă dreptatea. Ba mai mult, sunt absolut convins că au existat printre compatrioții mei păreri deloc laudative la adresa ghiujilor care schimbă destine cu o nonșalanță aproape de neînțeles: „Ce caută boșorogul acela de o sută de ani acolo, la tribuna de unde se împarte dreptatea?” Ceea ce n-au căutat niciodată să înțeleagă malițioșii cinefili se referă la bogata experiență de viață a judecătorilor, la multitudinea de spețe și situații pe care aceștia le-au instrumentat de-a lungul vieților lor, care îi ajută substanțial în luarea unei decizii cât mai corecte. Faptul că majoritatea juraților din America au vârste cu mult peste 60 de ani mă face să mă întreb și eu, ca prostul în târg: cum de nu s-au pensionat respectivii? O întrebare care își are rădăcinile în solul arid al sistemului legislativ total haotic și negândit din România. Cum în țara noastră dragă politicienii au implementat modul acela evreiesc de a răspunde la o întrebare cu o altă întrebare, instantaneu îmi vine în minte întrebarea cu pricina: cine sunt proștii, noi sau americanii? Nu voi răspunde acum și aici la această ultimă întrebare-răspuns, ci voi lămuri dilema prin a vă anunța, informa sau cum vreți dumneavoastră, că în SUA cetățenii sunt respectați de către autorități și invers, autoritățile de către cetățeni, cum noi aici în România nici măcar nu visăm. Cei care deja mârâie că acolo sunt masacre în masă, droguri, violență și altele, sunt rugați să facă o statistică adevărată și corectă raportată la numărul de locuitori și vor realiza că suntem de departe cu mult înaintea americanilor în ceea ce privește aceste aspecte negative. Revenind la sistemul de justiție de care vorbeam mai sus, faptul că în țara noastră magistrații ies la pensie la o vârstă extrem de fragedă (45 de ani) nu este o probă indubitabilă de prostie? Adică taman ce s-a maturizat magistratul, hop, scoate-l la pensie, cu o indemnizație mult mai mare decât salariul primit! Ce minți deformate și anchilozate au putut gândi o asemenea ticăloșie? Că asta înseamnă situația actuală! Și ca tacâmul să fie complet, mereu factorii decizionali se plâng de lipsa de personal, de deficitul de procurori și judecători. Ca răspuns la toate acestea îmi vin acum în minte celebrele replici „lasfierbințiene” : „Bă ești prost? Bă ești nebun?” Sunt singurele vorbe care se pot rosti în fața unor asemenea erori și anomalii legislative prin care, în loc să coagulăm un nucleu sănătos și profesionist de magistrați, noi românii dăm în fiecare an cu bâta în el și îl fărâmițăm ca pe un bulgăre de argilă. Apoi ne mirăm de paradoxurile, inepțiile, inechitățile și discriminările prezente cu duiumul în hotărârile judecătorești. O situație parcă trasă la indigo o regăsim și la polițiști. La fel ca și la magistrați, și aici lipsa de personal e proverbială. Pe considerentul naiv că un polițist la 60 de ani nu poate prinde un infractor așa cum ar face-o la 30 de ani, legiuitorul fără minte și fără orientare a stabilit vârsta de pensionare la 45 de ani, după care îi trimite pe apărătorii legii la pensie, la fel, cu o indemnizație (că nu o pot numi pensie!) mai mare decât leafa avută la data lăsării la vatră. Și aici, polițiștii trecuți de 45 de ani ar avea destul front de lucru dacă politicienii care stabilesc direcțiile de acțiune ar călători în timp și ar ajunge la începutul mileniului 3 (!) adică în zilele noastre, când tehnologia, inteligența artificială înlocuiesc cu succes activitatea omului. De exemplu, la circulație ar trebui să existe doar o echipă operativă de polițiști care să fie dublată de camere inteligente de supraveghere amplasate în toate punctele cheie ale unui oraș, iar acolo, în spatele monitoarelor să-și desfășoare activitatea polițiștii care nu mai au nici 30 de ani, nici 80 de kilograme și nici nu mai scot 10 secunde pe suta de metri! În schimb, cu cunoștințele lor acumulate de-a lungul anilor, cu experiența lor, ar putea eficientiza la maxim activitatea de supraveghere și urmărire a traficului auto dintr-o localitate. Și aici, îmi voi nuanța părerile cu un exemplu din alt stat unde viața merge ceas, și anume Regatul Unit. Îmi povestea o cunoștință că a fost deposedat de permis printr-o adresă primită acasă, fără procese verbale, fără polițiști puși pe negociat și fără mofturi și fițe din partea lui, a inculpatului. Avea acel domn interdicție de a conduce automobilul neînsoțit și, într-o dimineață, a încercat o „moldovenească”, ducându-și soția la slujbă. Numai că la întoarcere, camerele inteligente de supraveghere au depistat că acesta era singur în mașină și drept urmare s-a declanșat aproape instantaneu și automat procedura de … lăsare la vatră a șoferului indisciplinat. Bineînțeles că la noi așa ceva nu s-ar putea întâmpla sub nicio formă la momentul prezent. Iar când privesc zona politică atât de preocupată în acest an de culegerea de voturi, îmi dau seama că nici în mandatul viitor și nici în următoarele nu se va produce o schimbare de paradigmă în ceea ce privește binele cetățeanului. Că asta înseamnă, de altfel, o justiție eficientă, corectă, dar și o poliție generatoare de încredere, siguranță: dispreț, nicidecum respect între cetățeni și autorități!
