spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAbsenteism la urne. Record negativ la Ripiceni

Absenteism la urne. Record negativ la Ripiceni

Prima zi a referendumului pentru modificarea Constituţiei a fost caracterizată printr-un absenteism major, prezenţa la vot în judeţ fiind de numai 6 %. Altfel spus, dintr-o sută de votaţi numai 6 au preferat să meargă la vot pentru a-şi spune opţiunea. În municipiul Botoşani au fost înregistrate cele mai multe voturi – 7.769 – însă participarea la urne a fost de numai 7,75 la sută. În municipiul Dorohoi au mers la secţiile de votare numai 1.808 alegători, fiind înregistrată o prezenţă de numai 7,14 la sută. Cât priveşte celelalte oraşe din judeţ, cea mai bună particiare a fost în Bucecea, unde prezenţa a fost de 8,08%, în ordine urmând oraşul Ştefăneşti – 6,29%, oraşul Săveni – 5,90%, oraşul Flămânzi – 3.67%, în coada listei figurând oraşul Darabani cu o participare la vot de numai 2,78%.

În mediul rural, supriza a reprezentat-o comuna Cordăreni, unde prezenţa la vot a fost de 13,38%, urmată de Conceşti (10,10%), Cândeşti (9,98%), Ibăneşti (9,11%) şi Blândeşti (8,43%). La polul opus s-au aflat comunele Mitoc, unde a fost o participare la urne de numai 2,63%, Vorniceni cu 2,38%, codaşă fiind comuna Ripiceni unde prezenţa a fost extrem de redusă, de numai 1,22%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...