spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCauza incendiului de la Carasa - acţiunea intenţionată

Cauza incendiului de la Carasa – acţiunea intenţionată

27 de pompieri au acționat, mai bine de 11 ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu declanșat în noaptea de marți spre miercuri, la un depozit de furaje de pe raza satului Carasa, comuna Corlăteni. După ce au reuşit să lichideze focul, pompierii au concluzionat că la mijloc ar fi fost o mână criminală. „Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată„, a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții, când spre fermaa din satul Carasa au plecat patru echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu patru autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună cu trei utilaje aparținând Primăriilor Corlăteni și Știubieni. La sosirea salvatorilor la fața locului, ardea o cantitate mare de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la clădirile din gospodărie, precum și la mai multe autoturisme și utilaje agricole parcate în apropierea focarului. Intervenția a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreținea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutrețuri pentru ca incendiul să nu se extindă. „Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori. Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere. Flăcările au distrus hrana necesară pe timpul iernii pentru 60 de bovine”, a adăugat Dorina Lupu. Pompierii au salvat casa și anexele gospodărești, trei tractoare, patru autoturisme și alte utilaje agricole.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...