spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTMinistru Budăi vine la bursa locurilor de muncă

Ministru Budăi vine la bursa locurilor de muncă

Şomerii sunt aşteptaţi mâine, începând cu ora 9:30, la Uvertura Mall, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. La deschiderea acţiunii care este organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani va participa şi ministrul Muncii, social-democratul botoşănean, Marius Budăi.

Obiectivul bursei este acela de a pune faţă în faţă cererea cu oferta de locuri de muncă. Potrivit Gabrielei Vranciuc, inspector superior în cadrul Compartimentului Resurse Umane, Salarizare, Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ al AJOFM Botoşani, participanţii vor avea la dispoziţie cel puţin 450 de locuri de muncă „în numeroase domenii de activitate şi pachete salariale motivante”.

Şomerii vor descoperi noi oportunităţi în diverse sectoare de activitate şi vor afla unde şi ce calificări trebuie să obţină pentru a putea accesa anumite posturi. „Sperăm ca această intervenţie din partea Serviciului Public de Ocupare de la nivel judeţean să se soldeze cu ocuparea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, agenţii economici să găsească resursa umană de care au nevoie, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să identifice locuri de muncă conform pregătirii şi experienţei profesionale”, a declarat Teodor Dimitriu, directorul executiv al AJOFM Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...