spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCopil opărit trimis de urgență la Iași (video)

Copil opărit trimis de urgență la Iași (video)

Un copil de doar doi ani si patru luni, din comuna Todireni, a ajuns vineri dupa-amiaza la Iasi in stare grava, dupa ce a fost oparit cu apa fierbinte.

Copilul a fost victima unui accident casnic vineri dimineata. In momentul in care mama lui muta o oala cu apa clocotita de pe aragaz pe masa, copilul se afla in apropierea picioarelor ei, iar femeia s-a dezechilibrat si a scapat oala cu lichidul fierbinte peste copil.

Micutul a fost oparit pe mana stanga si pe piept. Speriata, mama a sunat imediat la 112, la fata locului fiind trimis un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Cadrele medicale i-au acordat micutului primul ajutor, dupa care l-au transportat imediat la Sectia de Pediatrie, pentru evaluarea arsurilor.

Ulterior, medicii au decis transferul lui de urgenta la Iasi. “Copilul a suferit o arsura circulara la nivelul membrului superior stang si torace. Arsuri de gradele II si III pe aproximativ 14% din corp”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...