spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocalRecunoștință veteranilor de război. Ceremonii militare în inima orașului

Recunoștință veteranilor de război. Ceremonii militare în inima orașului

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată și la Botoșani, printr-o serie de ceremonii militare și religioase, care vor avea loc luni, pe 29 aprilie, începând cu ora 10. Festivitățile vor avea loc în fața Monumentului Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial din municipiul Botoşani, aflat în intersecția străzilor Cuza Vodă şi Calea Naţională.

Potrivit programului, evenimentul va debuta cu salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare și intonarea Imnului Naţional al României. Apoi va urma oficierea serviciului religios și rostirea alocuțiunilor referitoare la importanța acestei zile. Vor lua cuvântul președintele „Asociației Naționale a Veteranilor de Război” filiala Botoșani și prefectul județului, după care vor urma depuneri de coroane și jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor. Ceremoniile se vor încheia cu realizarea dispozitivului de defilare și defilarea detașamentului de onoare.

Ziua Veteranilor de Război este marcată în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Titlul de „veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie 1902.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
12.7 °
77 %
1.9kmh
61 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...