spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTOcrotitorul oraşului Botoşani va fi sărbătorit pe 29 aprilie

Ocrotitorul oraşului Botoşani va fi sărbătorit pe 29 aprilie

Botoşănenii îl vor cinsti pe ocrotitorul municipiului pe 29 aprilie, în a doua zi de Paște. Decizia de a-l sărbători pe Sfântul Gheorghe în a doua zi de Paști aparţine conducerii Bisericii Ortodoxe Române, dat fiind faptul că în acest an 23 aprilie cade în Săptămâna Mare.

Astfel, pe 29 aprilie, în a doua zi de Paşti, slujba dedicată cinstirii patronului spiritual al oraşului va avea loc la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Edilii fac pregătiri pentru ca în finalul slujbei, să ofere bucate tradiţionale.

„Noi vom respecta hramul la Botoşani, chiar dacă toată lumea va fi într-o vacanţă de o săptămână. O să chemăm oamenii de acasă şi o să respectăm şi obligaţiile şi vom face partea noastră de hram, sarmale, cozonac şi un pahar de vin”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Edilul a adăugat că spectacolele prilejuite de Ziua Oraşului vor fi organizate în perioada 17 – 19 mai, la pachet cu manifestările prilejuite de deschiderea Parcului de agrement Cornişa.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...