spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCirculaţie dată peste cap jumătate de zi din cauza unui accident rutier

Circulaţie dată peste cap jumătate de zi din cauza unui accident rutier

O bună parte din strada Împărat Traian, intens utilizată de autocamioane, dar şi de multe autoturisme mici pe timpul zilei, a fost închisă vineri, timp de aproape şase ore, în două etape, după producerea unui accident rutier.

Mai întâi, circulaţia a fost oprită după ce un bărbat de 45 de ani a intrat, vineri dimineață, cu mașina pe un scuar care desparte sensurile de mers și a rupt un stâlp din beton. Accidentul a avut loc pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, în momentul în care șoferul unei Dacia Logan a pierdut controlul asupra direcției de mers, a urcat pe scuar și a lovit cu botul mașinii un indicator rutier apoi stâlpul de iluminat public, pe care pur şi simplu l-a rupt.

La fața locului au ajuns echipaje de ambulanță, pompieri și poliție. Din accident a rezultat rănirea șoferului, care a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la spital.

La scurt timp după ce poliţiştii au finalizat cercetările, şi circulaţia a fost reluată, aceasta a fost din nou întreruptă, de la giratoriul cu Octav Onicescu până aproape de ISU, asta pentru că reprezentanţii E.ON, care au început lucrările pentru înlocuirea stâlpului de iluminat public, care au durat câteva ore. În tot acest timp, circulaţia a fost deviată pe Calea Naţională, traficul rutier fiind sufocat în zona Stadionului, în acest timp.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...