spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicPlăți făcute de APIA în contul fermierilor

Plăți făcute de APIA în contul fermierilor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani a început ,în această lună, efectuarea plății regulare pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019. În primele două săptămâni au fost autorizați la plată 26.926 fermieri din totalul de 32.912, ceea ce reprezintă un procent de 81,81% din numărul fermierilor eligibili. Suma autorizată este de aproape 15 milioane de euro

Plățile vor continua în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Bogdan Cîmpanu.

În perioada 16 octombrie – 29 noiembrie au fost autorizate plăți în avans aferente campaniei 2019 în sumă de 30,4 milioane de euro pentru 28.364 fermieri, adică 86,18%.

În conformitate cu prevederile Regulamentului UE, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în campania 2019 este de aproximativ două miliarde de euro.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, adică 4,7496 lei pentru un euro, cursul din 30 septembrie 2019, pentru plățile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, și 4,6635 lei pentru un euro, cursul din 31 decembrie 2018 pentru plățile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...