spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBani pierduți în incendiu

Bani pierduți în incendiu

Bătrâna din Darabani, care a ajuns în stare gravă la spital noaptea trecută, după ce a suferit arsuri în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, a vrut să-și salveze de fapt banii agonisiți. Incendiul a izbucnit în jurul orei 2, iar femeia în vârstă de 86 de ani a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând sprijinul autorităților.

În timp ce pompierii acționau pentru lichidarea focului, un echipaj mixt polițist-jandarm a oprit-o pe apelantă să intre în locuința cuprinsă de flăcări, de unde vroia să recupereze un borcan în care își ținea banii agonisiți cu greu, deoarece incendiul se manifesta violent.

După ce incendiul a fost stins, jandarmul și polițistul au căutat borcanul cu bani printre resturile carbonizate, cu speranța că banii nu au ars și îi vor putea restitui femeii. „Din păcate, acțiunea combinată a focului și apei a distrus bancnotele, care nu vor mai putea fi utilizate, valoarea lor adunându-se la paguba de aproximativ 25.000 de lei produsă de flăcări”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...