marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTPatron acuzat că și-a lăsat de izbeliște angajații în plină criză

Patron acuzat că și-a lăsat de izbeliște angajații în plină criză

Criza creată de pandemia de coronavirus a generat numeroase probleme în județ și a dus la acumularea unor tensiuni inclusiv între angajați și angajatori. O situație deosebită a fost înregistrată la un restaurant tip fast-food din municipiul Botoșani, care a fost închis la începutul săptămânii trecute, însă nici până acum angajații nu știu care le este soarta. Asta pentru că patronul unității, un cetățean turc, ar fi plecat din municipiul Botoșani.

În disperare de cauză, una dintre angajate, S.P., a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Teritorial de Muncă. Aceasta a povestit că a recurs la acest gest întrucât a fost amenințată în momentul în care a încercat să ia legătura telefonic cu administratorul firmei, acesta din urmă fiind condamnat în Turcia pentru alte fapte. „Vă aduc la cunoștință că administratorul firmei nu a plătit contribuțiile la salarii și refuză să demareze procedura pentru acordarea șomajului tehnic. În plus, are datorii la plata salariilor. El a închis restaurantul pe data de 23 martie 2020, a dispărut din oraș și am rămas fără nicio formă de protecție socială. Vă rog să efectuați toate demersurile necesare care se impun în acest caz de evaziune fiscală și înșelăciune. În plus, este vorba și de încălcarea drepturilor persoanei angajate pe perioada stării de urgență”, se arată în plângerea trimisă de S.P. pe adresa IPJ Botoșani. Totodată, aceasta făcea trimitere și la o serie de presupuse fapte de corupție, mai multe deficiențe din activitatea firmei fiind trecute cu vederea în timpul controalelor întrucât inspectorii ar fi fost mituiți.

Reacție din partea ITM

Primii care au reacționat au fost reprezentanții ITM Botoșani, care i-au comunicat deja botoșănencei, încă din cursul zilei de luni, că în perioada stării de urgență controalele la angajatori au fost sistate, cu excepția celor care implică cazuri deosebite. „După încetarea stării de urgență, angajatorul dumneavoastră va fi introdus cu prioritate în planul de control”, se precizează în răspunsul ITM Botoșani, reprezentanții instituției sfătuind-o pe S.P. să se adreseze inclusiv instanței de judecată, pe litigii de muncă, după încetarea stării de urgență. Cât privește celelalte aspecte privind presupusele fapte de evaziune fiscală și înșelăciune, acestea intră în competența Poliției, care urmează să verifice informațiile. Totodată, încălcarea prevederilor legale privind neplata contribuțiilor datorate de angajator la bugetele de asigurări sociale ar fi în sarcina Administrației Județene a Finanțelor Publice.

Acuzații respinse de angajator

Contactat telefonic de reporterii „Monitorul”, administratorul firmei Kurt S., a respins acuzațiile și a susținut că nu are niciun fel de datorii față de angajați, iar situația a fost generată de faptul că a rămas blocat în județul Constanța, din cauza stării de urgență. Ba mai mult, el a susținut că va ajunge la Botoșani pentru a clarifica toate aspectele ivite. „Sunt de 13 ani în România, unde avem afaceri atât eu, cât fratele și tatăl meu, iar datoriile către Fisc mă privesc numai pe mine. Toți partenerii pot da declarații că sunt de bună credință, însă este o singură angajată care a plecat și a fost reîncadrată de patru ori. Voi veni și voi depune și eu plângere împotriva ei”, a spus Kurt S.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
87 %
0.9kmh
91 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...