spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFata din Trușești dată dispărută a fost găsită de polițiști

Fata din Trușești dată dispărută a fost găsită de polițiști

Fata în vârstă de 13 ani, din comuna Trușești, dată dispărută după ce a plecat ieri de acasă și nu s-a mai întors, a fost găsită astăzi, în urmă cu puțin timp, pe raza localității de domiciliu.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, care au precizat că minora urmează să fie audiată pentru a se vedea ce s-a întâmplat cu ea în intervalul în care a lipsit de acasă. În funcție de rezultatul discuțiilor, polițiștii vor decide dacă fata are nevoie de consiliere din partea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și dacă se impune extinderea cercetărilor.

UPDATE
„Minora și-a petrecut noaptea la niște cunoștințe din aceeași localitate și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Ea a fost internată într-un centru de protecție a copilului”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

În vârstă de 13 ani, Mihaela Lorena Ungureanu a plecat voluntar de la domiciliu, sâmbătă, pe 4 aprilie a.c., dar nu a mai revenit la domiciliu. Ulterior, rudele au anunțat poliția, iar fata a fost dată în consemn. Astăzi, reprezentanții IPJ Botoșani au solicitat ajutorul populației, în încercarea de a o găsi cât mai repede, minora fiind identificată în numai câteva ore de la sesizarea dispariției.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...