spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRăzbunare cu foc. Pagubele sunt importante

Răzbunare cu foc. Pagubele sunt importante

O răzbunare cu foc, în bezna nopții, a lăsat în urmă pagube de aproape 25.000 de lei. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, în gospodăria unui localnic din comuna Vorniceni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) fiind alertat în urma unui apel pe 112. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi și Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar și pompierii voluntari din comună. „La sosirea forțelor de intervenţie, ardeau circa 15 tone de furaje, cinci copaci și o parte dintr-o anexă, existând pericolul de propagare a flăcărilor la clădirile din gospodărie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 27 pompieri militari şi voluntari, mai bine de patru ore”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 60.000 de lei.

După ce au fost stinse flăcările, pompierii au venit și cu o concluzie – cauza probabilă de izbucnire a incendiului o constituie acțiunea intenționată. Prin urmare, cazul a ajuns în atenția polițiștilor, fiind declanșată o anchetă penală „in rem” sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...