spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTNumărul căsătoriilor s-a prăbuşit pe pandemie

Numărul căsătoriilor s-a prăbuşit pe pandemie

♦ Starea de urgenţă a sistat şi oficierea căsătoriilor, însă şi după expirare sunt mai puţine oficieri pentru că nu se pot face petreceri

Pandemia de coronavirus a schimbat planurile multor tineri botoşăneni care îşi programaseră în această perioadă cununia civilă, religioasă sau chiar şi petrecerea de nuntă. Practic, în perioada în care a fost decretată starea de urgenţă, nu au fost programate cununii civile. „Ultimele căsătorii le-am făcut pe finalul lunii martie, pentru că erau dosare depuse dinainte de a se da ordinul cu starea de urgenţă. Pe toată luna martie am avut vreo 20 de oficieri. După aceea nu s-au mai luat dosare de căsătorie. A fost şi Postul Paştelui, dar după declararea stării de urgenţă le-am spus să nu ne legăm la cap, dacă nu ne doare. În condiţiile în care le-a fost clar că nunţi nu au cum să facă, mulţi şi-au reprogramat aceste evenimente”, a declarat Constantin Gabur, şeful Serviciului de Evidenţă a Persoanei.

Comparativ cu anul trecut, numărul cununiilor este foarte scăzut. Astfel, dacă anul trecut după Paşti, erau între şapte până la 10 căsătorii, ajungându-se chiar şi la 15 în zi de sâmbătă, acum lucrurile s-au schimbat total.

Pe fondul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, mulţi tineri s-au decis să amâne acest moment festiv. Încheierea stării de urgenţă a adus şi o relaxare în privinţa planurilor tinerilor.

Constantin Gabur a spus că, începând cu această săptămână se primesc dosare de la viitorii miri. „Pentru săptămâna viitoare avem două căsătorii pe 28 mai, trei pe 29 şi şapte, sâmbătă, pe 30 mai. I-am rugat frumos, pentru sănătatea şi binele lor, să vină câte opt persoane, cu tot cu miri. Oricum, nu fac petrecere, vin doar pentru oficierea cununiei. Dacă vin mirii, doi martori şi părinţii, cred eu că se încadrează. Din câte ştiu, unii dintre ei merg să facă şi cununia religioasă, dar tot în număr restrâns”, a mai explicat oficialul.

Înainte cu câteva minute de oficierea propriu zisă, mirii se întâlnesc cu ofiţerul de stare civilă, toţi având şi masca impusă de normele în vigoare. „În timpul oficierii, mirii nu vor purta mască, pentru că va dura câteva minute, vom fi puţini şi va fi asigurată distanţarea socială.  Ţinând cont că fac şi fotografii, cred că nu vor dori să arate ca în Al Doilea Război Mondial, când se dădea cu gaze. Le asigurăm mirilor posibilitatea de a se fotografia fără mască, pentru a se putea recunoaşte peste ani în acele fotografii”, a concluzionat Constantin Gabur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...