marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTEscroc băgat în arestul poliției pentru o noapte. A păcălit o tânără...

Escroc băgat în arestul poliției pentru o noapte. A păcălit o tânără chiar pe stradă

Înșelăciunile prin metoda „șmen” continuă să facă victime în județ. De data aceasta victimă a fost o tânără din municipiul Dorohoi, care a rămas fără o importantă sumă de bani. Țeparul a fost prins de polițiști după câteva zile de investigații, la peste o sută de kilometri distanță.

Escrocheria ar fi avut loc pe 10 ianuarie 2023, când tânăra de 27 de ani, care avea să devină victimă, se afla în proximitatea unei case de schimb valutar, din municipiul Dorohoi, intenționând să schimbe 500 de euro. Atunci a intrat în joc șmenarul, care i-ar fi propus o rată de schimb mai bună. Tânăra a acceptat să facă schimbul valutar, însă bărbatul i-ar fi oferit doar jumătate din sumă, respectiv 1.250 de lei, creându-i un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor dorohoieni, care după mai multe zile de cercetări și investigații au reușit să-i ia urma escrocului, ițele conducând spre un bărbat de 45 de ani din județul Neamț. Așa se face că pe 26 ianuarie a.c. anchetatorii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la imobile aparținând suspectului, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care interesează cauza.

În aceeași zi, bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. „Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Caz similar în judeţ

Cazul nu este singular. Tot luna aceasta, un alt escroc care a păcălit două persoane în numai câteva zile cu 2.200 de lei a fost ridicat de polițiști. În vârstă de 48 de ani, țeparul era de loc din municipiul Roman (județul Neamț) și a ajuns prin județul Botoșani la sfârșitul anului trecut. Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, individul ar fi făcut prima victimă pe 12 decembrie 2022, când a păcălit o persoană cu 1.000 de lei prin metoda șmen. După numai câteva zile, pe 16 decembrie, individul a mai păcălit prin aceeași metodă un alt tânăr de 19 ani, din satul Nichiteni (comuna Coțușca). Doar că, atunci când s-a văzut încătușat, individul a preferat să returneze banii, iar victimele au renunțat la plângeri.

Ce este metoda ”șmen” și cum funcționează

Metoda ”Șmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Autorul solicită efectuarea unui schimb valutar, iar în momentul numărării banilor, distrage atenția victimei și în același timp subtilizează o parte din banii primiți în schimb, restituind doar o parte din ei. Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de înșelăciune prin metoda ”șmen”, polițiștii recomandă persoanelor care doresc să efectueze un schimb valutar să se adreseze doar unităților autorizate în acest scop, să consulte cu atenție cursul valutar afișat, să verifice cu atenție suma primită în schimb și să solicite chitanța pentru efectuarea operațiunii. „Nu aveți încredere în binevoitori, oricât de avantajos pare a fi ”cursul” oferit de aceștia”, este sfatul polițiștilor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
88 %
1.3kmh
92 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
9 °
vin
6 °
sâm
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...