„ – Râzi cam galben”, îi spunem cuiva al cărui râs e unul forțat, fals, prefăcut, mimând doar bucuria sau amuzamentul, fără a le simți cu adevărat. Plecând de la această definiție, este clar că râsul galben nu are nicio legătură cu asiaticii, fără a-i jigni în vreun fel pe aceștia. Această expresie se opune altora precum „a râde din toată inima”, „a râde cu lacrimi”, „a râde în hohote”, „ arâde sănătos” și, de ce nu, „a râde și cu curul”. Și totuși, cum s-a ajuns de la culoarea galbenă, considerată pozitivă, culoare caldă (asociată cu soarele, adică viața, aurul, deci bogăția, grâul, adică mâncarea) la acest înțeles negativ? Ce are de-a face galbenul cu un râs forțat și, în general, cu orice fel de râs? Limba română este singura dintre limbile romanice care a preluat cuvântul „galben” din latinescul „galbinus”, și în termeni populari, celor bolnavi de icter li se spune că „au gălbinare sau gălbează”. Francezii au pentru galben termenul „jaune”, italienii „giallo”, iar spaniolii „amarillo”. Egiptenii antici, dar și romanii, foloseau galbenul pentru a reprezenta aurul, iar mormintele egiptenilor erau împodobite cu picturi în care galbenul predomina. În China, culoarea galbenă a fost, multă vreme, rezervată împăratului. La începuturile bisericii creștine, galbenul era asociat cu Papa și cu cele șapte chei de aur ale Împărăției cerurilor, pe care Iisus Hristos i le-a dat Sfântului Petru, ca simbol al puterii sale spirituale: „el este Sfântul Petru, primul papă, căruia Hristos i-a dat cheile Împărăției cerurilor” (Matei 16: 18-19). Mai târziu, galbenul va fi culoarea dominantă a picturilor lui Van Gogh. Și, totuși, plecând de la aceste însușiri pozitive ale galbenului, cum s-a ajuns la expresia din titlu? În evul mediu, galbenul a fost culoarea asociată lui Iuda Iscarioteanul, unul dintre discipolii primari ai Lui Iisus Hristos, cel care-L va vinde pe acesta pentru 30 de arginți. Aceasta deși niciuna dintre evanghelii nu face referire la culoarea îmbrăcăminții lui Iuda. Plecând de la Iuda, în evul mediu, în anumite țări, galbenul era culoarea excluderii, asociată trădătorilor, condamnaților, mincinoșilor, evreilor și altor proscriși. Mult mai târziu, naziștii i-au obligat pe evrei să poarte infama stea galbenă ca semn al originii lor evreiești și ca o stigmă pentru aceștia. Culoarea galbenă este legată și de reputația proastă a sulfului, despre care se spunea că provoacă tulburări psihice și este diabolică, fiind asociată cu Lucifer. Tot galbenul era culoarea adulterului, după cum Lucifer, rupând sfintele legături ale iubirii divine, a ajuns un înger decăzut, numit în credința creștină și Satana. Nu se știe din ce motiv, printr-o răsturnare de sens, ulterior expresia „a fi pictat în galben”a ajuns să îl desemneze pe cel înșelat în dragoste și nu pe cel care a comis adulterul. În epoca de aur a Inchiziției, în secolul al XVI-lea, în Spania, cei bănuiți a fi eretici și care nu se deziceau de părerile lor erau obligați să vină în fața inchizitorilor îmbrăcați într-o pelerină galbenă. În Italia, vinurilor roșii comune li se spune „giallo = galben”, cu înțelesul de acru, pentru că la maturitate își schimbă culoarea în galben și capătă un gust acrișor. Conform acestui punct de vedere, „a râde galben” ar descrie zâmbetul unei fețe acrișoare, râsetul acelui gen de persoană despre care am spune că este acru precum oțetul. Lingvistul francez Antoine Oudin, interpret al regelui Ludovic al XIII-lea, este cel căruia i se atribuie prima folosire a expresiei. Astfel, în 1640, Oudin scria despre cineva că „râde galben precum făina”, o expresie argotică într-o vreme în care făina desemna nu alimentul, ci pe cineva vicios („din aceeași făină” însemna „de aceeași teapă, cu aceleași vicii”). Din această perioadă, așadar, râsul galben a desemnat un râs nesănătos, disimulat. Dumneavoastră, care ați citit acest articol, ați râs vreodată galben?
Fig. 1. Portret al împăratului chinez Yongle, 1402. În această perioadă, galbenul era culoarea rezervată doar împăraților
Fig. 2.Cercis canadensis este un arbore cu frunzele căzăatoare care face parte din familia Fabaceae, fiind originar din America de Nord. Frunzele sale cresc sub formă de inimăîn nuanțe de verde închis. În Romania este cunoscut ca Arborele Iudei, deoarececredința creștină spune că de un astfel de arbore s-ar fi spânzurat Iuda Iscarioteanul după ce l-ar fi vândut pe Hristos.Toamna, frunzele primesc nuanțe de galben-portocaliu.
Fig. 3. Giotto, Prinderea lui Isus, 1305, frescă, Capella degli Scrovegni, Padova. Tabloul înfățișează sărutul Iudei, momentul în care, sărutându-l pe Iisus, Iuda îl deconspiră, vânzându-l dușmanilor.
Fig.4. Floarea soarelui, și Casa galbenă, două dintre tablourile celebrului pictor Van Gogh, în care se observă apetența acestuia pentru culoarea galbenă.
Prof.dr. Daniel BOTEZATU
