spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalClădiri degradate și terenuri neîngrijite, supraimpozitate de Primăria Botoșani (video)

Clădiri degradate și terenuri neîngrijite, supraimpozitate de Primăria Botoșani (video)

Aleșii locali au votat în cadrul ședinței de Consiliul Local de marți, 28 noiembrie, majorarea impozitelor pentru clădirile și terenurile din municipiul Botoșani care se află într-o stare avansată de degradare. 

Supraimpozitarea se va aplica pentru mai multe edificii de pe raza municipiului, printre care și Casa Silion, Casa Palaga, Casa Manolache Iorga, dar și pentru o clădire situată pe strada Manolești Deal, un teren și o clădire de pe strada Ion Simionescu și mai multe clădiri de pe Aleea Parcul Tineretului.

,,Am solicitat o prelungire a termenului de șase luni”

Casa Silion este unul dintre cele mai frumoase conace urbane de la începutul secolului al XX- lea. Aceasta, împreună cu alte clădiri istorice a fost preluată, în anul 2011, de o societate specializată pe reabilitarea unor astfel de edificii. Casa Silion este singura din portofoliul societății care încă nu a fost restaurată, fiind într-o stare avansată de degradare, drept urmare Municipalitatea a luat-o în vizor. În plenul CL, administratorul societății a făcut un apel la înțelegerea membrilor din Consiliul Local și la acordarea unui răgaz de jumătate de an.

,,Am solicitat o prelungire a termenului de șase luni, prin care să facem îmbunătățiri clădirii fiind o clădire importantă și pentru care este destul de dificilă toată procedura de a începe ceva, de a demara procesul de reabilitare. Nu neapărat că s-a acceptat o prelungire a termenului, mi s-a spus cam ce măsuri să luăm. Noi am făcut demersurile, terenul a fost eliberat de toate deșeurile vegetale, de toate deșeurile menajere care erau aruncate peste gard de către populația din zonă. Abia acum am văzut că s-au montat și la noi coșuri de gunoi pe acea stradă, că nu erau montate”, a spus administratorul Daniel Diaconu.

Administratorul a justificat întârzierea reabilitării prin prisma numeroaselor avize necesare.

„Referitor la teren, cred că s-a rezolvat problema și cred că și primăria a înțeles pentru că am văzut că nu este propusă în majorarea impozitului pentru teren. Referitor la clădire, deja am făcut niște demersuri, am făcut curățenie în interiorul clădirii, în exterior am făcut niște șabloane și am acoperit toate ferestrele și ușile pentru a nu mai deteriora și mai tare elementele de lemn ale tâmplăriei și pentru ca intemperiile să nu intre în interior, să afecteze zidurile”, a mai spus administratorul.

,,Nu s-au îndeplinit criteriile pentru ca această clădire să o scoatem de pe listă”

Viceprimarul Bogdan Buhăianu este cel care se ocupă de clădirile și terenurile degradate și de măsurile care se impun în privința acestora. Răgazului cerut de Daniel Diaconu nu a putut fi acordat deoarece societatea administrată de acesta nu a prezentat un proiect prin care edificiul ar urma să fie reabilitat.

„După cum știți, prin regulament avem o fișă de completat privind luarea unei decizii pentru mărirea impozitului, dar aceste fișe au un punctaj, care ține cont de mai multe aspecte, cum ar fi cel estetic, cum ar fi cel de rezistență sau alte aspecte care țin de urbanism. Nu s-au îndeplinit criteriile pentru ca această clădire să o scoatem de pe listă nici după ce am fost la șase luni de la prima vizită și mai mult decât atât, nu ați prezentat un proiect prin care această clădire să fie reabilitată astfel încât să-i fie redată grandoarea de odinioară”, a spus viceprimarul Bogdan Buhăianu.

Argumentele administratorului Daniel Diaconu nu au fost destul de convingătoare, iar Consiliul Local a votat pentru supraimpozitarea clădirii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...